Acuzații la nivel înalt. Benjamin Netanyahu a fost comparat de omologul său turc cu „teroriștii” de la Paris
„La fel ca teroriștii care au comis masacrele de la Paris, Netanyahu a comis crime împotriva umanității la conducerea Guvernului care a masacrat copii ce se jucau pe plajele (Fâșiei) Gaza”, a declarat Davutoglu pentru presă, înainte să ia avionul pentru a pleca într-o vizită la Bruxelles.
Declarațiile șefului Guvernului turc intervin în plin „război” verbal între liderii Turciei și Israelului, ale căror relații se află cel mai slab nivel.
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat luni că îi este „greu să înțeleagă cum a îndrăznit (Netanyahu)” să participe la marșul organizat duminică în Franța, după atacurile islamiste care au vizat jurnaliști de la săptămânalul de satiră Charlie Hebdo, polițiști și patru clienți evrei ai unui magazin cu specific evreiesc.
Șeful Guvernului israelian i-a răspuns sec, miercuri seara, denunțând „afirmații rușinoase” care „este necesar să fie condamnate de către comunitatea internațională, deoarece războiul împotriva terorismului nu poate reuși dacă ea nu se ghidează după o morală clară”.
Șeful de stat islamo-consservator, care conduce Turcia fără întrerupere din 2003, îi critică în mod regulat pe liderii israelieni, pe care i-a acuzat în iulie că l-au „depășit pe Hitler în materie de barbarie”.
Aproape 2.200 de palestinieni, marea majoritate civili, au fost uciși în ofensiva israeliană care a avut loc în perioada iulie-august în Fâșia Gaza, aflată sub controlul mișcării Hamas, unul dintre obiective fiind oprirea tirurilor de rachete palestiniene. Peste 70 de persoane au fost ucise din tabăra israeliană, marea majoritate militari.
Relațiile dintre Turcia și Israel s-au deteriorat după asaltul israelian, în 2010, asupra unei flotile închiriate de către un ONG turcesc cu scopul de sparge blocada impusă de israelieni Fâșiei Gaza, în care comandouri israeliene au ucis zece cetățeni turci.