Adevăratul test al unității UE. Condiția necesară pentru ca Uniunea Europeană să meargă mai departe
Donald Tusk a vorbit înaintea întrunirii de vineri a liderilor UE, în cadrul căreia va fi anunțată începerea negocierilor pentru perioada de tranziție post-Brexit și pentru viitoarele relații comerciale dintre Blocul comunitar și Marea Britanie.
„Doar atunci când suntem uniți putem îndeplini cu succes chiar și cele mai dificile sarcini, cum ar fi de exemplu apărarea europeană sau Brexit. Nu mă îndoiesc că a doua fază a discuțiilor pentru Brexit va reprezenta adevăratul test al unității noastre. Când vine vorba despre UEM (Uniunea Economică și Monetară), este o divizare – îmi pare rău pentru simplificarea geografică – între nord și sud. Când vine vorba despre migrație, este o divizare între est și vest. Aceste dezbinări sunt însoțite de emoții care fac dificilă găsirea unui limbaj comun și a unor argumente raționale”, a spus Tusk.
Președintele Consiliului European a lăudat liderii UE pentru „curajul, realismul, dar mai presus de toate unitatea lor” în finalizarea primei etape a negocierilor pentru Brexit cu Marea Britanie.
La 8 decembrie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat că „au fost înregistrate progrese suficiente” în fiecare dintre cele trei domenii prioritare ale Brexit – drepturile cetățenilor, dialogul privind frontiera Irlanda/Irlanda de Nord și acordul financiar – astfel că discuțiile cu Marea Britanie pot avansa la următoarea fază.