Administrația de la Casa Albă, acuzată că a apelat la Black Cube, pentru a discredita Acordul nuclear iranian
Potrivit publicației The Observer, Administrația Donald Trump a lansat o campanie pentru discreditarea oficialilor din echipa fostului președinte Barack Obama care au fost implicați în elaborarea Acordului nuclear semnat în 2015 de marile puteri cu Iranul.
„Ideea este ca persoane care acționează în numele președintelui Trump să discrediteze oficialii care au promovat semnarea Acordului, pentru a facilia decizia de scoatere a SUA din tratat”, a declarat o sursă citată de publicația The Observer. În cadrul campaniei, există și un client interesat de menținerea sancțiunilor împotriva Iranului.
Potrivit publicației The New Yorker, operațiunea este efectuată de firma israeliană Black Cube, specializată în activități de monitorizare. Aceeași companie a fost angajată și de producătorul de film Harvey Weinstein pentru a colecta informații compromițătoare despre femeile care l-au acuzat de agresiuni sexuale. În noiembrie 2017, Black Cube a prezentat scuze că a colaborat cu Harvey Weinstein.