Prima pagină » Știri externe » Administrația de la Washington cere tranziție pașnică în SIRIA /„Statele Unite vor să colaboreze cu poporul sirian”

Administrația de la Washington cere tranziție pașnică în SIRIA /„Statele Unite vor să colaboreze cu poporul sirian”

Administrația Joe Biden a pledat, luni seară, pentru o tranziție pașnică în Siria, după înlăturarea regimului Bashar Al-Assad de către grupuri insurgente islamiste, Washingtonul semnalând disponibilitatea de a colabora cu viitorul guvern de la Damasc.

”Statele Unite susțin o tranziție pașnică a puterii către un guvern sirian reprezentativ și responsabil, printr-un proces integrant condus de cetățenii Siriei, în spiritul Rezoluției Consiliului de Securitate ONU 2.254. În perioada de tranziție, cetățenii sirieni merită respect la nivelul drepturilor omului și al libertăților fundamentale, reluarea serviciilor esențiale, precum și protejarea și participarea grupurilor marginalizate, inclusiv membri ai grupurilor minoritare”, a declarat luni seară, într-o conferință de presă, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Oficialul american a atribuit prăbușirea regimului sirian colaborării acestuia cu parteneri precum Rusia, Iranul și organizația șiită libaneză Hezbollah. Administrația de la Washington semnalează că este deschisă colaborării cu viitorul Guvern de la Damasc.

”Refuzul regimului Bashar Al-Assad, începând din 2011, de a se implica într-un proces politic credibil, precum și decizia de a se baza pe parteneri precum Rusia, Iran și Hezbollah pentru acțiunile de reprimare brutală au condus inevitabil la propria prăbușire. În acest moment, este esențial ca cetățenii sirieni să fie cei care să decidă parcursul înainte pentru țara lor. Statele Unite vor să colaboreze cu poporul sirian pentru definirea parcursului spre un viitor mai bun”, a subliniat Matthew Miller.

Anterior, Uniunea Europeană a salutat înlăturarea regimului Bashar Al-Assad și a îndemnat toate facțiunile din Siria să inițieze dialogul pentru o tranziție pașnică, prin respectarea drepturilor omului și a reglementărilor internaționale.

”Prăbușirea regimului criminal condus de Bashar al-Assad marchează o zi istorică pentru poporul sirian, care a îndurat suferințe enorme și a demonstrat o extraordinară reziliență în căutarea demnității, a libertății și dreptății. (…) Este imperativ ca toate entitățile din cadrul statului să se implice într-un dialog integrant, coordonat de facțiunile siriene, asupra tuturor problemelor, pentru a asigura o tranziție ordonată, pașnică și integrantă, ghidată de respectul față de legislația internațională, drepturile omului, libertățile fundamentale și toleranță între toate componentele societății”, a declarat Anouar El Anouni, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Fostul președinte sirian Bashar Al-Assad și familia sa se află la Moscova, după ce regimul de la Damasc a fost înlăturat de la putere de grupuri insurgente islamiste susținute de Turcia și de Occident.

Foto: Profimedia

Video: Departamentul de Stat

Citește și:

ANALIZĂ Axios.com: EUROPA este într-o poziție slabă, în contextul pregătirii pentru taxele vamale pe care le-ar putea impune Trump

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești