Administrația SUA acuză grupul HEZBOLLAH că periclitează securitatea Israelului /Washingtonul speră la o soluție diplomatică
This browser does not support the video element.
Administrația Joe Biden a reiterat, marți seară, că dorește soluționarea diplomatică a conflictului dintre Israel și mișcarea islamistă libaneză Hezbollah, pe care însă a acuzat-o că a refuzat timp de un an încetarea atacurilor cu rachete asupra teritoriului israelian.
”Am văzut informațiile că Hezbollah vrea acum armistițiu, disociat de cel din Gaza. Vor un armistițiu în propriii termeni. Răspunsul meu inițial este: unde au fost timp de un an? De un an, întreaga lume a cerut grupului Hezbollah să oprească atacurile lansate peste frontieră, în Israel. Iar de un an Hezbollah a anunțat că nu vor înceta atacurile dacă nu va fi armistițiu în Gaza. Au asociat cele două conflicte, deși comunitatea internațională cerea stoparea atacurilor asupra Israelului”, a declarat marți seară, într-o conferință de presă, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.
Oficialul american a notat că grupul Hezbollah periclitează securitatea Israelului prin nerespectarea unei rezoluții a Națiunilor Unite care prevede îndepărtarea capabilităților militare de frontiera Libanului cu Israelul.
”Timp de un an, Hezbollah a refuzat să accepte armistițiul, dar acum, când Hezbollah este într-o situație vulnerabilă, și-au schimbat tonul și vor armistițiu. Nu este surprinzător, ținând cont de situația în care se află. Noi continuăm să vrem, în definitiv, o soluție diplomatică la acest conflict. Dar, așa cum am spus de câteva zile, forțele Hezbollah din sudul Libanului refuză să implementeze total Rezoluția ONU 1.701”, a precizat Matthew Miller.
”Noi susținem eforturile Israelului de a degrada capabilitățile Hezbollah, dar, în definitiv, vrem să vedem o rezolvare diplomatică a acestui conflict”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Combatanții Hezbollah au lansat constant atacuri cu rachete și drone asupra Israelului ca reacție la ofensiva israeliană în Fâșia Gaza, lansată după atacurile teroriste din octombrie 2023. Naim Qassem, unul dintre liderii mișcării Hezbollah, a semnalat marți că vrea armistițiu cu Israelul, părând să nu mai condiționeze acest lucru de încetarea ofensivei israeliene în Fâșia Gaza. Cu toate acestea, liderul islamist a avertizat că organizația militantă șiită, susținută de Iran, este pregătită că continue confruntările militare.
Naim Qassem a declarat, potrivit agenției Reuters, că mișcarea fundamentalistă șiită susține eforturile diplomatice ale președintelui Parlamentului libanez, Nabih Berri.
„Susținem activitățile politice ale lui Nabih Berri în sensul unui armistițiu. Dar, dacă inamicul continuă războiul, decizia va fi pe câmpul de luptă”, a afirmat Naim Qassem.
Armata israeliană bombardează masiv de aproximativ două săptămâni orașul Beirut și zone din sudul Libanului, vizând poziții ale Hezbollah. Bilanțul bombardamentelor israeliene depășește 2.100 de morți și 10.000 de răniți, majoritatea civili. La rândul său, Hezbollah continuă atacurile cu rachete asupra Israelului.
Foto: Profimedia
Citește și: