Prima pagină » Știri externe » Administrația SUA sancționează zeci de companii din China acuzate de colaborare cu Rusia

Administrația SUA sancționează zeci de companii din China acuzate de colaborare cu Rusia

Administrația SUA sancționează zeci de companii din China acuzate de colaborare cu Rusia

Administrația Statelor Unite a sancționat, vineri, zeci de companii chineze suspectate că furnizează echipamente industriei militare din Rusia, fiind impuse restricții și unor firme din alte țări, inclusiv din Marea Britanie, Germania și Turcia, în contextul măsurilor adoptate ca reacție la invazia rusă în Ucraina.

Departamentul american al Comerțului a dispus, conform agenției Reuters, aplicarea de restricții privind exporturile pentru 42 de companii chineze. De asemenea, au fost introduse pe lista sancțiunilor companii din Marea Britanie, Finlanda, Germania, India, Turcia și Emiratele Arabe Unite.

Restricțiile privind exporturile au fost decise pe fondul suspiciunilor privind furnizarea de piese, inclusiv circuite electronice de fabricație americană, industriei militare din Rusia, țară vizată de sancțiuni internaționale masive din cauza invaziei în Ucraina. Autoritățile de la Washington suspectează că piesele electronice sunt utilizate de Rusia pentru a produce sisteme de rachete de mare precizie și drone, utilizate pentru atacarea obiectivelor civile în Ucraina.

”Decizia de extindere a listei entităților sancționate transmite un mesaj clar: dacă aprovizionezi industria militară din Rusia cu tehnologie de origine americană, noi aflăm și trecem la acțiuni”, a declarat Matthew Axelrod, asistent al secretarului Comerțului din SUA responsabil de Controlul Exporturilor. Washingtonul decide acțiuni de control al exporturilor când există suspiciuni privind riscuri la adresa siguranței naționale sau a politicii externe a Statelor Unite.

Ambasada Chinei din Washington nu a avut, deocamdată, nicio reacție față de sancțiunile decise vineri împotriva companiilor chineze.

Decizia a fost luată în contextul continuării confruntărilor militare pe frontul din estul Ucrainei. Joi, cel puțin 52 de persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite într-un atac cu rachete atribuit armatei ruse care a vizat o localitate din nord-estul Ucrainei.

Statele Unite, Grupul națiunilor puternic industrializate (G7) și Uniunea Europeană au aplicat sancțiuni masive împotriva Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina. De asemenea, au fost sancționate și entitățile terțe suspectate de colaborare cu industria militară rusă. La sfârșitul lunii septembrie, Washingtonul a sancționat 11 companii chineze și cinci companii ruse suspectate că furnizau piese pentru fabricarea de drone militare.

Citește și:

SUMMIT UE | Liderii europeni vor consolidarea poziției geostrategice a Uniunii Europene, inclusiv prin avansarea proiectelor militare și industriale

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și