Aeroportul internațional din Budapesta, închis pentru scurt timp din cauza unei furtuni

Publicat: 06 05. 2013, 17:11
Actualizat: 05 07. 2013, 18:01

Aeroportul internațional Liszt Ferenc din Budapesta a fost închis, luni după amiază, pentru o scurtă perioadă de timp din cauza unei furtuni care a împiedicat mai multe avioane să aterizeze conform programului, relatează MTI.

Potrivit unor informații oferite de flightradar24.com, o cursă Lufthansa de la Frankfurt, una Air France de la Paris, una Ryanair de la Londra, una Brussels Airlines de la Bruxelles și una Wizz Air de la Kiev nu au putut ateriza conform programului.

Directorul aeroportului, Mihaly Hardy, a declarat pentru MTI că sunt așteptate întârzieri minore și la decolare. El a adăugat că în privința aterizărilor, fiecare echipaj va decide separat dacă va încerca sau nu să aterizeze.