Afganii le administrează copiilor lor flămânzi medicamente pentru a-i seda. Alții și-au vândut fiicele și organele pentru a supraviețui. În a doua iarnă de când talibanii au preluat controlul și fondurile străine au fost înghețate, milioane de oameni sunt la un pas de foamete.
„Copiii noștri continuă să plângă și nu dorm. Nu avem mâncare”, a spus Abdul Wahab.
„Așa că mergem la farmacie, luăm tablete și le dăm copiilor noștri ca să simtă somnolență”.
Locuiește chiar în afara Heratului, al treilea oraș ca mărime al țării, într-o așezare de mii de case din pământ, plină de oameni afectați de război și dezastre naturale.
„Mulți dintre noi, toți (le oferim sedative copiilor-n.red.)”, au spus oamenii care locuiesc acolo reporterilor BBC.
Un alt bărbat, pe nume Ghulam Hazrat, scoate din buzunarul tunicii o folie de pastile. Sunt alprazolam – tranchilizante prescrise de obicei pentru tratarea tulburărilor de anxietate.
Ghulam are șase copii, iar cel mai mic are doar un an. „Chiar i-o dau”, a spus el.
Alții le-au arătat reporterilor pastile de escitalopram și comprimate de sertralină pe care au spus că le dau copiilor lor. Ele sunt de obicei prescrise pentru a trata depresia și anxietatea.
Medicii spun că atunci când sunt administrate copiilor mici care nu primesc o nutriție adecvată astfel de medicamente pot provoca leziuni hepatice, împreună cu o serie de alte probleme precum oboseala cronică, tulburările de somn și de comportament.
Conform ONU, în prezent se desfășoară o „catastrofă” umanitară în Afganistan.
Majoritatea bărbaților din zona Heratului lucrează ca zilieri. Ei duc vieți dificile de ani de zile.
Dar când talibanii au preluat conducerea în august anul trecut, fără recunoaștere internațională pentru noul guvern de facto, fondurile străine care au ajuns în Afganistan au fost înghețate, declanșând un colaps economic care i-a lăsat pe bărbați fără un loc de muncă.
În rarele zile când își găsesc de lucru, câștigă aproximativ 100 de afgani, sau puțin peste 1 dolar.
Ammar are 20 de ani și poartă cicatricea unei intervenții medicale, în urma căreia i-a fost scos rinichiul.
„Nu există nicio cale de ieșire. Am auzit că poți vinde un rinichi la un spital local. M-am dus acolo și le-am spus că vreau. Câteva săptămâni mai târziu, am primit un telefon prin care mi se cerea să vin la spital”, a spus el.
„Mi-au făcut niște analize, apoi mi-au injectat ceva care m-a făcut inconștient. Mi-a fost frică, dar nu am avut de ales. Dacă mâncăm într-o seară, nu mâncăm în următoarea. După ce mi-am vândut rinichiul, simt că sunt jumătate de persoană. Mă simt fără speranță. Dacă viața continuă așa, simt că aș putea muri”, a povestit el.
Vânzarea de organe pentru bani nu este ceva nemaiîntâlnit în Afganistan. De exemplu, o altă tânără mamă le-a spus jurnaliștilor britanici că și-a vândut rinichiul în urmă cu șapte luni. Avea o datorie mai veche, bani pe care i-au împrumutat pentru a cumpăra o turmă de oi. Animalele au murit într-o inundație în urmă cu câțiva ani și familia ei și-a pierdut mijloacele de a-și câștiga existența.
Cei 240.000 de afgani (2.700 de dolari) pe care i-a primit pentru rinichi nu au fost suficienți.
„Acum suntem forțați să ne vindem fiica de doi ani. Oamenii de la care am împrumutat banii ne hărțuiesc în fiecare zi, spunându-ne să le dăm fiica dacă nu putem plăti datoria”, a spus ea.
„Mă simt atât de rușinat de situația noastră. Uneori simt că este mai bine să mor decât să trăiesc așa” a spus soțul ei.
Un alt bărbat, Nizamuddin a povestit că și-a vândut fiica de cinci ani pentru suma de 100.000 de afgani. Adică mai puțin de jumătate din suma pe care ar fi primit-o dacă și-ar fi vândut rinichiul.
„Înțelegem că este împotriva legilor islamice și că punem viața copiilor noștri în pericol, dar nu există altă cale”, a spus Abdul Ghafar, unul dintre șefii comunității.
Într-o altă casă trăiește Nazia, o fetiță veselă în vârstă de patru ani. Curând, căminul ei va fi în altă parte.
„Nu avem bani să cumpărăm mâncare, așa că am anunțat la moscheea locală că vreau să-mi vând fiica”, a spus tatăl ei, Hazratullah.
Nazia a fost vândută pentru a fi căsătorită cu un băiat dintr-o familie din provincia sudică Kandahar. La 14 ani, va fi trimisă departe. Până acum, Hazratullah a primit două tranșe de bani pentru ea.
„Am folosit cea mai mare parte pentru a cumpăra mâncare, iar o altă parte pentru medicamente pentru fiul meu mai mic. Este subnutrit”, a spus Hazratullah.
Oamenii se simt abandonați de guvernul taliban și de comunitatea internațională.
Foamea este un ucigaș lent și tăcut, iar efectele ei nu sunt întotdeauna vizibile imediat.
Departe de atenția lumii, amploarea crizei din Afganistan s-ar putea să nu iasă niciodată cu adevărat la lumină, pentru că oamenii de acolo par să nu conteze.