Afganistan: SUA lansează lovituri aeriene împotriva talibanilor
Statele Unite au lansat atacuri aeriene pentru a veni în sprijinul forțelor guvernamentale din Afganistan, în contextul în care acestea din urmă se află sub presiunea atacurilor talibanilor.
Atacurile vin ca urmare a faptului că talibanii par să câștige tot mai mult teren, dată fiind retragerea forțelor internaționale conduse de SUA în Afganistan, informează site-ul agenției Agerpres, care citează Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat joi că atacurile respective au fost lansate în sprijinul forțelor de securitate din Afganistan și au avut loc în ultimele zile, dar nu a oferit alte detalii.
Ce spun talibanii?
La rândul său, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că loviturile aeriene ale Statelor Unite au avut loc miercuri seara la periferia orașului Kandahar și au dus la moartea a trei luptători și la distrugerea a două vehicule.
„Confirmăm aceste atacuri aeriene şi le condamnăm în termenii cei mai duri, este un atac clar şi o încălcare a acordului de la Doha potrivit căruia forţele americane nu mai pot lansa operaţiuni militare după luna mai. Dacă vor mai lansa orice altă operaţiune, atunci vor fi responsabili de consecinţe”, a spus el, referindu-se la un acord între Statele Unite şi talibani privind retragerea forţelor SUA.
Aproape toate trupele americane din Afganistan au părăsit țara, cu excepția celora care protejează Ambasada Statelor Unite din Kabul și Aeroportul Internațional din capitala afgană.
Provincia Kandahar este considerată în mod tradițional ca fiind un fief al talibanilor. În ultimele săptămâni, luptele din Kandahar au fost intense, insurgenții cucerind principala trecere a frontierei cu Pakistanul, la Spin Boldak.
Între timp, treizeci de ONG-uri au făcut apel la Uniunea Europeană să suspende „imediat” expulzările refugiaților afgani, dată fiind situația de securitate din Afganistan, în contextul ofensivei talibanilor.
Organizațiile non-guvernamentale susțin că dacă acești migranți sunt forțați să revină în țara natală, viețile acestora ar fi puse în pericol.
Militanții talibani au lansat la începutul lunii mai o ofensivă împotriva forțelor guvernamentale afgane, încurajați de retragerea forțelor internaționale din această țară. Retragerea militarilor NATO din Afganistan este programată să se încheie la finalul lui august.