AFP: Apărarea antirachetă, o himeră scumpă

Programul de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite are la bază tehnologii care nu au atins încă maturitatea și care ating costuri colosale, după 30 de ani de la lansarea „Războiului Stelelor” de către Ronald Reagan, deși acesta a fost revizuit între timp, comentează AFP.

Numeroși experți consideră că sistemul „nu merge”, în pofida faptului că în prezent acesta nu mai vizează să facă față unui atac masiv cu rachete nucleare sovietice, ci să îndiguiască un „atac limitat”.

Cu alte cuvinte, provocarea este mai complicată decât doborârea cu o rachetă de tip Patriot a unei rachete cu rază scurtă de acțiune ca cea de tip Scud. Este vorba despre distrugerea unei rachete cu o rază de acțiune de peste 1.000 de kilometri, eventual o rachetă intercontinentală (ICMB), atunci când aceasta din urmă se află în spațiu.

Cu interceptorii săi de tip SM-3, care echipează 26 de distrugătoare și crucișătoare de tip AEGIS antirachetă, și cei 30 de interceptori de tip GBI din hangarele în care sunt staționați în Alaska și California, Pentagonul dă asigurări că are „încredere în capacitatea sistemului de apărare antirachetă balistică de a proteja Statele Unite împotriva unui atac limitat din partea Coreei de Nord și Iranului, în prezent și în viitorul apropiat”, a reafirmat la începutul lui mai, în Senat, șeful apărării antirachetă, generalul Richard Formica.

Însă, în opinia unor experți, în afară de faptul că nici Phenianul și nici Teheranul nu dispun de ICMB pentru a pretinde că pot atinge teritoriul american, este vorba despre o iluzie. „Niciuna dintre problemele fundamentale legate de apărarea antirachetă balistică nu a fost soluționată”, scriu George Lewis și Theodore Postol, profesori la Universitatea Cornell și MIT, într-un studiu de referință.

Agenția specializată din cadrul Pentagonului, Missile Defense Agency (MDA), oferă asigurări că a reușit 25 din cele 30 de teste de interceptare cu SM-3 – rachete utilizate în cadrul scutului antirachetă al NATO -, în pofida faptului că ultimele două teste de interceptare cu GBI, în 2010, au eșuat.

Însă, în opinia lui Lewis și Postol, aceste teste au doar „aparența unui succes”. Ele au fost organizate, în opinia lor, astfel încât (traiectoria, ora tirului și tipul de rachetă cunoscut dinainte), în condiții reale, majoritatea ar fi eșuat.

– „Deficite de performanță”

Biroul din cadrul Pentagonului însărcinat cu efectuarea de teste operaționale recunoaște că rachetele de tip GBI – în valoare de 70 de milioane de dolari bucata – au „demonstrat, în acest stadiu, o capacitate redusă împotriva unei amenințări simple”, din cauza unei imaturități tehnologice, care a condus deja la abandonarea a numeroase programe, ca cel vizând distrugerea rachetelor cu ajutorul laserului.

În ceea ce privește noile versiuni de rachetă SM-3 (IB și IIA), care costă peste 20 de milioane una și din care Pentagonul intenționează să dețină 678 de exemplare în 2020, Curtea de Conturi americană (GAO) și-a expimat îngrijorarea cu privire la „întârzieri și deficite de performanță”, dar și la „provocări importante pentru dezvoltarea tehnologiei”.

„Atingerea unei ogive în spațiu este o problemă foarte complicată și nu văd cum va fi soluționată, pur și simplu pentru că este o problemă de fizică, ci nu de inginerie”, a declarat Yousaf Butt, un fizician nuclear membru al Monterey Institute.

Adăugarea unor diversiuni (decoy), ca de exemplu niște „simple baloane”, unei ogive face identificarea acesteia din urmă, în spațiu, aproape imposibilă, adaugă el. Distingerea între diversiuni și ogive constituie o „mare problemă”, au declarat pentru AFP mai mulți foști comandanți de distrugătoare antirachetă.

Întrebat, anul trecut, despre mijloacele de a le distinge, directorul MDA a evocat programul de satelit PTSS. Programul a fost abandonat într-un final, la începutul lui aprilie, „din cauza unui important risc tehnologic” în crearea sa.

În pofida rezultatelor contestate, apărarea antirachetă a devenit o „vacă sacră” pentru clasa politică americană, susținută de o intensă campanie de lobby din partea industriilor apărării, notează Yousaf Butt.

Încă de la începuturile sale, apărarea antirachetă a costat 158 de miliarde de dolari, potrivit MDA. În 2014, Pentagonul intenționează să cheltuiască „9,2 miliarde de dolari și alte 45,7 miliarde în următorii cinci ani”.

În opinia lui Joseph Cirincione, președintele Ploughshares Fund și membru al unei celule care îl consiliază pe secretarul de Stat John Kerry, amenințarea nu este la înălțimea investițiilor.

În 2008, verdictul său era fără apel. „În opinia mea, programul apărării antirachetă balistică este cea mai longevivă escrocherie din istoria apărării americane”, spunea el.