AFP: Participanți la manifestația puterii la Kiev, plătiți și puțin entuziaști. „Am fost înșelați!”
Participanți aduși din țară la contramanifestația organizată de putere sâmbătă, în apropiere de manifestația proeuropenilor, afirmă că li s-a promis suma de 250 de grivne (aproximativ 20 euro), iar susținătorii lui Ianukovici erau mai puțin entuziaști decât cei ai opoziției, relatează AFP.
„Am fost înșelați!”, declară Tetiana, o pensionară ucraineană, care afirmă că nu știa că, acceptând să vină sâmbătă la Kiev, avea să participe la un miting de susținere a președintelui Viktor Ianukovici.
„Ni s-a spus că această manifestație ar fi pentru pace și unitatea Ucrainei, iar la fața locului s-a dovedit că este un miting în favoarea Partidului Regiunilor” al președintelui Ianukovici, se plânge Tetiana Skliarenko, în vârstă de 58 de ani, care locuiește în orașul Koziatîn, la sud-vest de Kiev, și care a parcurs aproximativ 200 de kilometri cu autobuzul, într-un grup, fără să fie remunerată.
Ea spune că a înțeles despre ce este vorba abia când a ajuns în Piața Europa, unde puterea a organizat sâmbătă o mare contramanifestație, la doar câteva sute de metri distanță de Piața Independenței (Maidan), centrul mișcării proeuropene, care contestă regimul.
„Organizatorii au promis că ne vor plăti 250 de grivne (un pic peste 20 de euro, o sumă care a devenit atractivă într-o țară aflată în criză). Nu i-am primit încă”, mărturisește ea, șoptind „poate după miting, în autobuz”.
Această manifestație, la care au participat aproximativ 35.000 de persoane, potrivit unui jurnalist AFP – 60.000 potrivit poliției sau 200.000 potrivit organizatorilor -, se dorea o demonstrație în forță, cu o zi înaintea unei mari mobilizări a opoziției prevăzute duminică.
Însă participanții la mitingul puterii păreau mai puțin entuziaști decât cei din tabăra adversă.
Agitând steaguri de culoarea albastră ale Partidului Regiunilor sau albastru-galbene ale Ucrainei, dar și portrete ale lui Viktor Ianukovici, pe care se putea mesajul „Suntem cu dumneavoastră”, manifestanții au defilat în tăcere, fără să scandeze vreun slogan.
„Mâine mă voi duce la Maidan, nepoata mea manifestează gratuit”, spune Tetiana.
Mikola Fedorov, alt manifestant, în vârstă de 66 de ani, venit de la Bila Țerkva, în regiunea Kiev, subliniază că nu este susținătorul Guvernului.
„Sunt aici pentru a susține unitatea țării, nu Guvernul”, a declarat el pentru AFP.
„Nu trebuie să se încerce să se adune milioane de oameni aici. Este inutil să se organizeze concursuri de manifestații. Așa ne vom ridica unii împotriva altora și ce se va alege de țară?”, se întreabă el.
Mișcarea de contestare a puterii, provocată de refuzul președintelui de a semna un acord de asociere cu UE și reorientarea către Rusia, este cea mai importantă de la „revoluția portocalie” din 2004, care i-a adus la putere pe prooccidentali.
Dispersarea violentă a unei manifestații a unor studenți, pe 30 noiembrie, când au fost rănite zeci de persoane, a conslidat mobilizarea, iar manifestanții proeuropeni cer de atunci ca Ianukovici să demisioneze.
Este vorba despre o criză cu un rezultat incert, care nu este pe placul tuturor.
„Vrem stabilitate”, a declarat Dmitro Horunîi, în vârstă de 29 de ani. „Manifestațiile distrug economia”, subliniază el.
„Vreau să am un loc muncă și să îmi câștig existența. Fără calm și stabilitate, acest lucru nu este posibil”, afirmă Natalia Bughera, o agricultoare venită din regiunea Cerkasi (centru).
„Să fiți siguri, avem suficientă forță să remediem această situație”, a oferit asigurări premierul Mikola Azarov.