AFP: Premierul israelian a ordonat armatei să pregătească un ATAC ÎMPOTRIVA IRANULUI

Publicat: 05 11. 2012, 08:40

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și ministrul Apărării, Ehud Barak, au dat ordin armatei, în 2010, să pregătească un atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene, acesta fiind, în cele din urmă, anulat, a relatat duminică un post israelian de televiziune, informează AFP.

Potrivit postului privat de televiziune „2”, acest ordin nu a fost pus în aplicare din cauza opoziției șefului de la acea dată al Statului Major, generalul Gaby Ashkenazi, și șefului Mossadului, Meir Dagan.

La finalul unui „Forum al celor șapte”, care reunea cei mai importanți șapte miniștri și la care erau prezenți generalul Ashkenazi și Meir Dagan, Netanyahu a ordonat să se mărească nivelul de pregătire a armatei la „P plus”‘, cod ce arată că militarii trebuie să fie pregătiți să treacă la acțiune.

Dar Meir Dagan s-a opus acestei inițiative, potrivit televiziunii citate, subliniind că o decizie de declanșare a unui război împotriva Iranului nu poate fi luată decât de cabinetul de securitate, care reunește 15 miniștri, în timp ce șeful Statului Major și-a exprimat temerea că ridicarea nivelului alertei ar putea „duce la noi evoluții pe teren”, a adăugat postul de televiziune „2”.

Ehud Barak, care a fost intervievat de postul de televiziune, a afirmat că șeful Statului Major i-a răspuns lui Netanyahu că armata nu era pregătită, întrucât nu dispunea de mijloacele operaționale pentru a desfășura un atac împotriva Iranului. Potrivit ministrului Apărării, decizia de a mări nivelul alertei „nu înseamnă neapărat război”. În cele din urmă, proiectul atacului a fost abandonat.

Site-ul de Internet al cotidianului Haaretz a relatat, la rândul său, că, după ce și-a părăsit funcția, generalul Ashkenazi le-a spus unor apropiați că armata era pregătită pentru un atac, dar că a fost convins că o astfel de opțiune ar fi fost o „eroare strategică”. După ce a părăsit Mossadul, Meir Dagan a catalogat public drept „stupidă” ideea unui atac împotriva Iranului.

Programul nuclear iranian îngrijorează Israelul și țările occidentale, care se tem, în ciuda dezmințirilor Teheranului, că ascunde o componentă militară, fapt considerat de Israel o amenințare pentru propria sa existență.

Israelul nu a recunoscut niciodată că deține arme atomice, dar experții estimează că statul evreu deține cel puțin 200 de ogive nucleare.

Andreea Romanovschi, andreea.romanovschi@mediafax.ro