AFP: Premierul român Victor Ponta promite că va da curs solicitărilor UE
Premierul român Victor Ponta a promis joi, la Bruxelles, că va da curs solicitărilor Uniunii Europene (UE), în vederea „disipării îngrijorărilor” cu privire la respectarea statului de drept în țara sa, relatează AFP.
„Voi răspunde Comisiei (Europene) în foarte scurt timp, poate chiar mâine, oferind răspunsuri și arătând Comisiei angajamentul clar al Guvernului față de respectarea tuturor normelor europene”, a declarat Ponta într-un interviu pentru AFP, în urma întâlnirii cu președintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso.
În cadrul acestei întâlniri, Barroso „a venit cu o listă foarte clară de puncte” de îngrijorare, a povstit el. „I-am spus: nu voi contesta, nu mă voi lupra cu dumneavostră, voi lua imediat deciziile (necesare) pentru disiparea îngrijorărilor dumneavoastră”, a continuat premierul român.
Suspendându-l din funcție pe principalul său rival politic, președintele de centru-dreapta Traian Băsescu, după ce a redus prin ordonanță de urgență puterile Curții Constituționale și l-a înlocuit, în mod surprinzător, pe Avocatul Poporului, singurul abilitat să conteste deciziile Guvernului, Victor Ponta, în vârstă de 39 de ani, liderul social-democraților români, și-a atras critici dure în Europa.
El a încercat joi să calmeze Bruxelles-ul.
„Sistemul judiciar va fi independent și eficient”, a promis el, luându-și angajamentul că nu vor exista interferențe politice din partea Guvernului sau Parlamentului în acest domeniu.
„Este mai ușor să răspunzi la critici foarte concrete, decât să răspunzi unor critici foarte vagi”, a declarat Ponta. El a denunțat în mai multe rânduri „propaganda politică” împotriva sa, inclusiv „la nivel european”.
Destituirea lui Traian Băsescu va fi definitivă doar dacă va fi validată pe 29 iulie printr-un referendum pe care Victor Ponta intenționează să îl mențină.
„Comisia Europeană nu mi-a cerut” renunțarea la referendum, a dat el asigurări. „Ei mi-au cerut doar să dovedesc că referendumul va fi organizat în mod legal și imparțial și că rezultatele referendumului vor fi validate de către Curtea Constituțională”, a subliniat premierul român.
El a spus că înțelege îngrijorările provocate în străinătate de criza politică din România, apreciind că o asemenea îngrijorare este „normală” .
„România este o democrație tânără. Noi nu avem tradiția și cultura coabitării, deoarece această criză a fost provocată de coabitarea” dintre un premier și un președinte de culori politice diferite, a subliniat Ponta.
„Singura ieșire din această criză de coabitare este votul popular de la 29 iulie”, a repetat premierul român.
În cazul în care referendumul se finalizează cu o destituire a președintelui, „vom avea alegeri prezidențiale în septembrie”, a promis Ponta. În caz contrar, „coabitarea va ieși consolidată prin legitimitatea președintelui și legitimitatea majorității parlamentare”. În acest caz, „sper ca această coabitare să fie mai ușoară decât a fost” după sosirea sa la conducerea Guvernului, în aprilie, a conchis Ponta.