AFP: Prima căsătorie gay în Franța, în contextul unei adevărate fracturi în societate
O primă căsătorie între persoane de același sex este prevăzută miercuri în Franța, în contextul unei adevărate fracturi în societatea franceză, după o manifestație de amploare organizată duminică de opozanți ai acestui tip de căsătorie, legalizat în urmă cu o lună, relatează AFP.
Vincent Autin, în vârstă de 40 de ani, și Bruno Boileau, în vârstă de 30 de ani, care se vor căsători la Montpellier (sud), așteptau de mult timp legea. La 18 mai, Bruno Boileau a salutat promulgarea acesteia, gândindu-se la „toți acești activiști care s-au bătut de ani de zile” pentru ea.
Această reformă, care se afla pe lista cu 60 de promisiuni a candidatului socialist François Hollande, a declanșat adevărate pasiuni. Duminică, într-o ultimă demonstrație de forță, între 150.000 – potrivit poliției – și peste un milion de persoane – potrivit organizatorilor – au manifestat la Paris împotriva acestei reforme în cadrul societății, care a transformat Franța în al 14-lea stat din lume ce a legalizat căsătoria gay.
Dreapta a avut opinii divergente cu privire la participarea la manifestație. Președintele UMP Jean-François Copé a defilat în fruntea coloanei, însă alte voci importante din partid, ca șeful diplomației Alain Juppé, au apreciat că este necesar ca acest capitol să se încheie. Unii l-au acuzat pe Copé că vrea să instrumentalizeze mișcarea, animată în principal de rețele catolice.
Manifestația s-a încheiat cu unele confruntări, în centrul Parisului, între forțele de ordine și grupări de extremă dreapta. Jurnaliști au fost bătuți de extremiști.
Miercuri, prima căsătorie va fi oficiată în sala de reuniuni a Primăriei Montpellier. Miniștrii pentru Drepturile femeii Najat Vallaud-Belkacem și delegat pentru Familie Dominique Bertinotti vor asista la ceremonie. În total, pe lângă cei aproximativ 200 de apropiați ai cuplului, aproximativ 300 de invitați (politicieni, asociații) și aproximativ 130 de jurnaliști acreditați, peste 600 de persoane vor asista la această premieră.
„Căsătoria noastră este foarte mediatică. Poate fi intimidant”, subliniază Bruno Boileau. „Însă încercăm să ne gândim să nu uităm finalitatea. Ceea ce vrem este egalitate pentru toți, domn sau doamnă, oricine să poată să meargă să se căsătorească la primăria din orașul său”, adaugă el.
Montpellierul a fost ales să găzduiască prima căsătorie prin angajamentul primarului său, socialista Hélène Mandroux, în favoarea acestei reforme. Pe 5 februarie 2011, ea i-a „unit” în mod simbolic pe Tito Livio Santos Mota și Florent Robin.
– „Uniți prin legătura căsătoriei”
„Nu vreau cort. Nu sunt genul people. Sunt pentru valori. Am spus tuturor că acest moment trebuie să fie un moment care să respecte evenimentul”, a declarat Mandroux.
Formulările pentru căsătorie sunt bine „epurate”. „Vincent Autin îl iei ca soț pe Bruno Boileau?” și „Bruno Boileau îl iei ca soț pe Vincent Autin?”, va întreba Mandroux, urmând să spună, după ce cei doi bărbați își vor exprima consimțământul, „vă declar uniți prin legătura căsătoriei”.
De teama unor manifestații ostile, prefectura de poliție s-a opus oricăror festivități în aer liber. O petrecere privată, la care vor participa câteva zeci de apropiați ai cuplului, va avea loc într-un loc ținut secret.
Nimic nu lăsa să se bănuiască faptul că cei doi, care formează un cuplu de aproape șapte ani, urmau să se întâlnească. Bruno, un funcționar discret, locuia la vremea respectivă în regiunea pariziană și nu știa că este homosexual. Vincent, pasionat de rugby, mașini și informatică, este activist la Montpellier, în cadrul Interpride World, al cărui director în Franța este.
Internetul și interesul lor comun pentru un cântăreț i-a ajutat să se întâlnească, mai întâî printr-o discuție pe un forum, după care au ieșit împreună, la Paris. A fost dragoste la prima vedere, iar Bruno Boileau a descoperit că este homosexual. Și-a făcut coming out-ul în fața părinților, după care li l-a prezentat pe Vincent Autin, pe care tatăl său l-a îmbrățișat. Cele două surori îi vor fi martori.