Africa de Sud: Civilii se înarmează și formează grupuri pentru a se apăra de jafuri | VIDEO
Un număr tot mai mare de cetățeni din Africa de Sud au început să se înarmeze pentru a-și proteja proprietățile și viețile de atacurile violente și de jafurile care afectează țara de la începutul protestelor față de arestarea fostului președinte Jacob Zuma.
Între timp, actualul președinte a declarat, miercuri, că va cere desfășurarea de trupe suplimentare pe străzi, în contextul în care polițiștii și militarii deja trimiși în stradă nu fac față situației, informează Digi24, care citează Reuters.
Cel puțin 70 de oameni au fost uciși de la începutul protestelor care zguduie Africa de Sud.
Protestele au degenerat în haos în Africa de Sud
Protestele au început săptămâna trecută, pe fondul încarcerării fostului președinte, Jacob Zuma, în contextul în care acesta a refuzat să se prezinte în instanță pentru a da explicații în cadrul unei anchete anti-corupție.
Însă manifestațiile s-au transformat într-un haos generalizat, Africa de Sud confruntându-se acum cu jafuri și violențe nemaintâlnite în ultimii 30 de ani.
Mai mulți civili înarmați cu arme de foc au blocat străzile pentru a opri jafurile, conform Reuters. Într-un clip video, un bărbat înarmat poate fi auzit strigând către un alt grup: „Mergeți acasă și protejați-vă casele!”
Multe străzi principale au fost blocate fie de jefuitori, fie de civilii înarmați care au încercat să se substituie forțelor de ordine.
Alți locuitori s-au adunat în apropierea supermarketurilor, în speranța că ar putea să cumpere lucruri esențiale – alimente și combustibil.
Unii rezidenți mai bogați din Durban au închiriat avioane de mici dimensiuni și elicoptere pentru a fugi din oraș.
Fostul președinte al Africii de Sud, Jacob Zuma, în vârstă de 79 de ani, a fost condamnat la 15 luni de închisoare pentru ultraj, după ce s-a folosit de mai multe ori de diverse tertipuri pentru a evita să depună mărturie într-o anchetă de corupție ce îl vizează.
Zuma este acuzat că de furt din banii publici în cei nouă ani în care a condus țara (2009-2018).