Agenția națională de securitate americană, atacată de hackeri. Snowden: ”E mâna Rusiei”
În total, hackerii au publicat 300 de MB de date, care arată modul în care NSA reușește să ”spargă” firewall-urile și să controleze rețele sau să modifice informații. Programele expuse de ”Brokerii din umbră” ar fi folosite de NSA încă din 2013, scrie Washington Post.
Edward Snowden, fostul agent NSA urmărit de serviciile secrete americane pentru înaltă trădare, consideră că scurgerile de informații din interiorul NSA reprezintă mâna rușilor. ”Probele indirecte și experiențele trecute indică o responsabilitate a rușilor”, a scris Snowden pe Twitter.
Fostul agent NSA consideră că, dacă rușii folosesc programele NSA pentru a spiona aliații americanilor, acest lucru ar putea avea ”consecințe dezastruoase” asupra politicii externe a SUA.