Agențiile S&P și Fitch sunt anchetate în Italia în legătură cu retrogradarea ratingului țării
Procurorii italieni anchetează Standard & Poor’s (S&P) și Fitch, pe care le suspectează de manipularea piețelor financiare și abuz de informații privilegiate, ancheta referindu-se la retrogradarea ratingurilor Italiei începând din primăvara anului trecutm.
S&P a respins acuzațiile, pe care le califică drept „complet nefondate”, potrivit Reuters, preluată de Financial Times.
Procurorii din orașul Trani au cerut luni ca 5 angajați ai S&P și doi ai Fitch să fie acționați în justiție în legătură cu o anchetă privind manipularea pieței, care vizează acțiunile de reducere a ratingului Italiei operate anul trecut de cele două agenții, au anuțat autoritățile fiscale italiene.
Deciziile privind judecarea celor acuzați aparțin unui complet de judecată.
„Aceste acuzații sunt complet nefondate și fără merit, deoarece rolul nostru este de a prezenta opinii independente privind situația de credit, în conformitate cu metodologii transparente, disponibile publicului larg, pe care le aplicăm în mod consistent în întreaga lume. Vom continua activitatea fără teamă și fără să favorizăm vreun investitor, emitent de obligațiuni sau orice alt terț și să ne apărăm acțiunile, reputația noastră și pe cea a angajaților noștri”, se spune într-un comunicat transmis de S&P în replică la solicitările formulate de magistrați.
Fitch a negat de asemenea orice nereguli, fără a oferi comentarii suplimentare.
Procurorii notează că rapoartele S&P și Fitch privind Italia sau sistemul bancar italian au fost „scurse” către piață cel puțin odată în timpul ședinței de tranzacționare, provocând pierderi majore pe bursa de la Milano.
Ancheta a început anul trecut, când autoritățile au primit două reclamații din partea unor grupuri pentru drepturile consumatorilor.
Procurorii au exclus din dosar doi oficiali ai Moody’s vizați inițial de anchetă, notează un comunicat al poliției.
Agențiile de rating au fost criticate dur de guvene și presă pentru că nu au reușit să anticipeze criza financiară mondială din 2008-2009.
În Europa, agențiile sunt acuzate că s-au grăbit să retrogradeze țări aflate în dificultate în pofida programelor de finanțare externă și măsurilor dure de austeritate adoptate în timpul crizei datoriilor de stat.