Al-Qaida a inventat o substanță lichidă care transformă hainele în materiale explozive
O filială a rețelei teroriste Al-Qaida a produs o substanță lichidă care, aplicată pe haine, le transformă în materiale explozive, afirmă oficiali din cadrul Administrației Statelor Unite, citați de site-ul postului american ABC News.
Doi oficiali din cadrul Administrației de la Washington au oferit detalii despre complotul Al-Qaida care a condus la închiderea a zeci de misiuni diplomatice americane și la emiterea unei avertizări de călătorie.
Cei doi oficiali au explicat că organizația Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA) a inventat o substanță lichidă care, aplicată pe haine, le transformă în materiale explozive.
„Este vorba de un produs ingenios”, a declarat unul dintre oficialii citați, în timp ce al doilea a atras atenția că substanța nu poate fi depistată prin actualele măsuri de securitate.
Practic, o substanță lichidă este aplicată pe haine, iar, după uscare, acestea devin explozive, confirmă experți din cadrul serviciilor de spionaj americane.
Substanța a fost dezvoltată de Ibrahim al-Asiri, expertul în explozibili al organizației teroriste Al-Qaida în Peninsula Arabia, cu sediul în Yemen. Al-Asiri a inventat și alte dispozitive explozive, inclusiv o bombă artizanală care poate fi aplicată sub haine și alta implantată în corp. Ibrahim Al-Asiri este dat în urmărire de autoritățile yemenite și de serviciile de informații americane.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis o avertizare de călătorie la nivel global, valabilă până la sfârșitul lunii august, pe fondul temerilor privind un complot al rețelei teroriste Al-Qaida, cetățenii americani fiind îndemnați să dea dovadă de vigilență în timpul deplasărilor externe. Potrivit ziarului The New York Times, la originea măsurilor speciale de securitate se află comunicații între lideri ai rețelei Al-Qaida interceptate de serviciile de spionaj americane. Washingtonul precizează că avertizarea de călătorie expiră pe 31 august, recomandându-le cetățenilor americani să fie vigilenți în străinătate. „Informațiile curente sugerează că rețeaua Al-Qaida și organizațiile afiliate continuă să pregătească atacuri teroriste, atât în Orientul Mijlociu, cât și în alte zone”, precizează Departamentul de Stat. În paralel, Statele Unite au anunțat vineri închiderea a zeci de ambasade și consulate din Orientul Mijlociu, din cauza unor amenințări specifice provenind în principal din Yemen.