Alain Delon a revenit pe scenă

Publicat: 22 09. 2013, 11:39
Actualizat: 26 03. 2019, 01:26

Actorul francez Alain Delon, care a fost internat săptămâna aceasta din cauza unor probleme cardiace, a revenit, vineri, la repetițiile pentru spectacolul de teatru în care joacă, ce va avea premiera pe 5 octombrie, informează gala.fr.

Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 77 de ani, a fost internat marți, pentru 48 de ore, din cauza unei aritmii cardiace care s-a manifestat în ultimele zile, au anunțat producătorii turneului în care va fi prezentat spectacolul de teatru „Une journée ordinaire”, în care starul joacă alături de fiica sa, Anouchka.

Aritmia este tulburarea cardiacă cel mai frecvent întâlnită. Perturbările ritmului cardiac afectează frecvența, regularitatea și intensitatea contracțiilor inimii. Această tulburare poate fi de origine fiziologică sau să apară ca urmare a unei boli.

În primăvara anului 2012, Alain Delon a fost internat pentru câteva zile la Spitalul american din Neuilly, în apropiere de Paris, pentru a corecta o aritmie cardiacă. Actorul a suportat o scurtă intervenție „sub o anestezie de 10 minute”, a precizat el.

„O aritmie apare atunci când inima nu mai bate, dintr-o dată, așa cum ar fi trebuit să bată, iar medicii o pun la punct pentru a o face să bată în mod normal”, a explicat Alain Delon la acea vreme pentru postul BFM TV.

Născut pe 8 noiembrie 1935 la Sceaux, în apropiere de Paris, Alain Delon, o legendă a cinematografiei franceze și europene, a jucat în peste 100 de filme într-o carieră de 50 de ani, iar unele dintre aceste pelicule – „Rocco și frații săi”, „Ghepardul”, „Laleaua neagră”, „Clanul sicilienilor” – sunt considerate veritabile capodopere ale celei de-a șaptea arte.