Alarma de la reședința lui George H.W. Bush s-a stricat. În cât timp a remediat Secret Service problema

Publicat: 23 04. 2015, 18:23

Potrivit inspectorului general al Departamentului pentru Securitatea Internă, sistemul de alarmă al reședinței din Texas a lui George H.W. Bush se defectase în septembrie 2013, fiind înlocuit abia în octombrie 2014.

Pentru a compensa defectarea sistemului de alarmă, Secret Service trimisese un agent suplimentar la casa fostului președinte.

„Nu am identificat niciun incident de securitate la reședința din Houston pe durata nefuncționării sistemului de alarmă”, se arată în raportul inspectorului general al Departamentului pentru Securitatea Internă.

Secret Service a confirmat informația, precizând că problema a fost remediată.