ALDE a cerut activarea articolului 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei, în contextul crizei refugiaților
ALDE a îndemnat la activarea mecanismelor de prevenire – care permite Consiliului să avertizeze un stat membru UE înaintea unei „încălcări grave” – și de sancționare – care permite Consiliului să suspende anumite drepturi care derivă din aplicarea tratatelor UE țării respective, inclusiv a dreptului de vot în consiliu, în cazul în care „încălcări grave” au persistat pentru o lungă perioadă de timp.
Europarlamentarii liberali și democrați au îndemnat la activarea articolului 7 după ce Parlamentul Ungariei a adoptat un pachet de amendamente legislative și o lege specială a Apărării.
În opinia ALDE noua legislație consolidează puterea poliției și armatei, autorizându-le să facă uz de arme de foc împotriva imigranților și refugiaților în anumite circumstanțe.
Liderul Partidului Liberal ungar (MLP) Gabor Fodor a apreciat, într-o scrisoare deschisă adresată marți lui Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE în PE, că nu există suficiente motive pentru activarea articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene împotriva Ungariei, potrivit MTI.
În opinia lui Fodor, argumentele ALDE sunt „incorecte”, deoarece amendarea legilor a autorizat armata să folosească forța doar în „cazuri justificate de autoapărare”. Dacă armata ar fi fost într-adevăr autorizată să folosească armamentul din dotare împotriva migranților, atunci MLP ar fi susținut propunerea ALDE, a adăugat el.
În schimb, Fodor a recunoscut că există motive întemeiate ca Budapesta să fie criticată în legătură cu criza imigranților și refugiaților. Însă, pentru a fi corecți, este necesar să se admită că toate țările afectate de criză au implementat „practici imperfecte”, iar amânarea implementării soluției europene este, de asemenea, de vină, parțial, pentru „relele practici observate în Ungaria”, a apreciat el.
Ce prevede articolul 2 al Tratatului UE
Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.
Ce prevede articolul 7 al Tratatului UE
(1) La propunerea motivată a unei treimi din statele membre, a Parlamentului European sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi, poate să constate existența unui risc clar de încălcare gravă a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru. Înainte de a proceda la această constatare, Consiliul audiază statul membru în cauză și îi poate adresa recomandări, hotărând după aceeași procedură.
Consiliul verifică cu regularitate dacă motivele care au condus la această constatare rămân valabile.
(2) Consiliul European, hotărând în unanimitate la propunerea unei treimi din statele membre sau a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, poate să constate existența unei încălcări grave și persistente a valorilor prevăzute la articolul 2, de către un stat membru, după ce a invitat acel stat membru să-și prezinte observațiile.
(3) În cazul în care a fost făcută constatarea menționată la alineatul (2), Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice.
Obligațiile care îi revin statului membru în cauză în temeiul tratatelor rămân obligatorii în orice situație pentru statul membru respectiv.
(4) Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide ulterior să modifice sau să revoce măsurile luate în temeiul alineatului (3), ca răspuns la modificarea situației care l-a determinat să impună măsurile respective.
(5) Modalitățile de vot care, în înțelesul prezentului articol, se aplică Parlamentului European, Consiliului European și Consiliului sunt prevăzute la articolul 354 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.