Alec Baldwin, judecat pentru OMOR involuntar! Celebrul actor american a cerut închiderea cazului legat de moartea Halynei Hutchins

Publicat: 25 05. 2024, 14:10
Alec Baldwin, reality show cu soția și cei 7 copii

Un judecător a refuzat cererea lui Alec Baldwin de a respinge acuzația de omor involuntar în legătură cu împușcătura mortală de pe platoul de filmare al filmului „Rust”, incident petrecut în 2021.

Actorul urmează să fie judecat în luna iulie.

Baldwin nu se consideră vinovat

Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost împușcată cu o armă pe care o folosea Baldwin pe platoul de filmare al filmului „Rust”, un western care se filma în New Mexico.

În incident a fost rănit și regizorul Joel Souza.

Procesul lui Alec Baldwin este programat să aibă loc în luna iulie, notează BBC.

Actorul a susținut că nu a apăsat pe trăgaci. De asemenea, el a insistat că nu se consideră vinovat pentru moartea directoarei de imagine, deoarece nu știa că arma conținea gloanțe reale și pentru că nu trebuia să existe muniție reală pe platou.

În aprilie, armuriera filmului Rust, Hannah Gutierrez-Reed, a fost condamnată la 18 luni de închisoare. Săptămâna trecută, ea a făcut apel la condamnare.

Baldwin (66 de ani) a fost pus sub acuzare de un mare juriu, care a adus o nouă acuzație de omor involuntar, după ce procurorii au declarat că existau noi probe medico-legale. El a pledat nevinovat.

Acuzații similare împotriva actorului premiat cu Emmy au fost retrase anul trecut, cu doar două săptămâni înainte de începerea unui proces penal împotriva sa.

Avocații lui Alec Baldwin au depus o cerere de respingere a cazului la începutul acestei luni, acuzând procurorii de „denigrare imorală și de încălcarea aproape a tuturor regulilor din carte” pentru a obține o acuzație din partea marelui juriu împotriva actorului.

Într-o decizie luată vineri seara, 24 mai, un judecător a respins cererea de a renunța la caz, respingând argumentele potrivit cărora procesul marelui juriu a fost părtinitor.

CITEȘTE ȘI:

Alec Baldwin, acuzat, din nou, de OMOR prin imprudență. Procurorii au obținut „dovezi suplimentare”