ALEGERI în FRANȚA. Mizele unui scrutin de care depinde viitorul Franței în Uniunea Europeană. Cine sunt favoriții
Franța își va alege în perioada următoare un nou președinte, în două tururi de scrutin care vor avea loc pe 23 aprilie și 7 mai. De mai bine de doi ani, sondajele estimează că liderul partidului populist, naționalist, autoritarist Frontul Național, Marine Le Pen, va ajunge în bătălia decisivă. Sondajele mai sugerează și că Le Pen, care le-a promis francezilor să-i scoată din zona euro și să organizeze un referendum referitor la apartenența țării la Uniunea Europeană, va pierde în fața lui Emmanuel Macron, fost ministru socialist al economiei care acum candidează ca un independent de orientare de centru.
Cu toate acestea, cursa este extrem de strânsă. Atât François Fillon, fost premier de dreapta vizat de un presupus scandal de corupție, cât și Jean-Luc Mélenchon, un veteran de stânga cu un program economic radical, ar putea ajunge în turul doi. În fapt, cu o plajă de peste 30% de votanți încă indeciși, inconsecvențele din sondaje și marjele de eroare fac imposibil de prezis cu exactitate în acest moment care dintre cei patru candidați vor ajunge să se lupte pentru președinție în al doilea tur de scrutin.
După votul pentru Brexit și după alegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA, un lider al Franței în persoana lui Le Penva ar avea o încărcătură simbolică extrem de importantă în perimetrul european, ar crea haos pe piețele internaționale și ar fi văzut drept pasul următor în direcția unei insurgențe populiste.
O victorie pentru eurocepticul Mélenchon ar zgudui de asemea puternic conservatoarea clasă politică franceză, în vreme ce un triumf al lui Macron ar putea, după înfrângerea lui Geert Wilders în alegerile care au avut loc în Olanda în luna martie, ar putea indica un viitor al politicii pro-europene de centru în Hexagon.
Cum arată peisajul politic francez și cum funcționează sistemul electoral?
11 candidați, fiecare susținut de cel puțin 500 de primari, parlamentari, europarlamentari sau senatori s-au calificat pentru primul tur. Presupunând că nici unul dintre ei nu reușește să întrunească majoritate de voturi, primii doi care obțin cele mai mari scoruri se înfruntă la urne două săptămâni mai târziu. În final, câștigătorul are nevoie de peste 50% din sufragii pentru a fi validat drept președintele Franței.
Sistemul în două tururi, folosit și în alegerile parlamentare, locale și regionale, a fost introdus în Franța în 1962 de Charles de Gaulle și s-a dovedit eficient în păstrarea extremiștilor în afara cercului de putere. Întâi votezi cu inima, apoi cu mintea, obișnuiesc să spună francezii. Oricine ar câștiga, până acum cursa electorală a fost una cu adevărat excepțională: există o posibilitate reală ca niciunul dintre partidele tradiționale de centru-dreapta și centru-stânga care au guvernat Franța din anii 1950 încoace să nu fie reprezentat în turul doi de scrutin.
Frontul Național de orientare extremă dreapta a lui Le Pen a luat avânt în mod constant, în acest moment având 14 primării și doi parlamentari. În alegerile regionale din 2015 a câștigat 28% din sufragii, cel mai mare scor obținut vreodată de această formațiune, iar ceea ce l-a împiedicat până acum să ajungă la putere a fost sistemul electoral în două tururi din Franța. În acest an, cu Partidul Socialist de stânga în degringoladă după mandatul de cinci ani al actualului președinte François Hollande, considerat dezastruos, fostul premier Alain Juppé, membru al Partidului Republican era, inițial, principalul favorit.
Juppé a fost, însă, învins în mod neașteptat de Fillon în alegerile interne din partid, acesta din urmă devenind principalul candidat al formațiunii. La scurt timp, însă, Fillon a devenit protagonistul unui scandal de corupție, fiind acuzat că și-a angajat soția și copiii la biroul său parlamentar, fapt care a determinat o scădere abruptă în sondaje. Ulterior, Fillon și-a stabilizat poziția în preferințele francezilor, în vreme ce Mélenchon, cu ajutorul a două prestații extrem de bune în cadrul dezbaterilor televizate și a unei campanii abile.
Cine sunt cei patru candidați principali care se înfruntă la președinția Franței
După ce a studiat la Sciences Po și la Școala Națională de Administrație, Emmanuel Macron, în vârstă de 39 de ani, a devenit rapid bancher Rothschild și apoi consilier și ministru al Economiei în Guverul Hollande. Nu a mai deținut nici o dată această funcție și susține că vrea să spulbere „blazarea și lipsa de conținut” a politicii franceze. Se consideră o persoană energică și optimistă și pretinde că nu e nici de stânga, nici de dreapta, ci, mai degrabă „pragmatic și corect”, liberal din punct de vedere economic, orientat spre mediul de afaceri, dar și un progresist în ceea ce privește problemele sociale.
Marine Le Pen, în vârstă de 48 de ani, este a treia fiică a fondatorului Frontului Național, Jean-Marie Le Pen, care a reușit în anul 2002 să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale. De profesie e avocat și a început o luptă pentru putere în 2011. Le Pen, și ea implicată într-un scandal legat de unele locuri de muncă false, dar la Parlamentul European, vrea să pună capăt imigrației, să înlăture criminalitatea, să ajungă la eradicarea islamismului, să scoată Franța în afara Uniunii Europene pentru a o salva de globalizare.
„Naționalismul său economic” ar favoriza, spune ea, afacerile franțuzești, dar și politicile de genul „Franța pe primul loc”, în sistemul social, în sănătate, educație și în câmpul muncii, care au scopul de a-i prioritiza pe autohtoni.
François Fillon, în vârstă de 63 de ani, este fostul prim ministru al președintelui Nicolas Sarkozy, cu un mandat de cinci ani în fruntea Executivului francez. Un conservator arhetipal, acesta „prinde” mai ales la francezii catolici, de orientare de dreapta, dornici să păstreze valorile familiei tradiționale. Din punct de vedere economic, acesta are un program mult mai radical și promite reforme-șoc de tip thatchrist, inclusiv tăierea taxelor și reducerea cheltuielilor publice, creșterea vârstei de pensionare și liberalizarea legilor muncii.
Jean-Luc Mélenchon (65), a fost ministru socialist din 2000 până în 2002. Este cunoscut drept un lider caustic și pătimaș al „Franței Nesupuse” („La France Insoumise”), iar politicile pe care le vizează includ scurtarea săptămânii de lucru, scăderea vârstei de pensionare, creșterea venitului minim și beneficii sociale, precum și taxarea celor cu venituri importante la 90%.
Acesta vrea și abandonarea puterii nucleare, abolirea regimului prezidențial al celei de-a Cincea Republici, iar în ceea ce privește politica externă, susține retragerea din NATO, dezvoltarea unor legături mai strânse cu Rusia și renegocierea termenilor referitoare la statutul de membru UE al Franței, cu promisiunea organizării unui referendum pentru rămânerea în UE ulterior.
Candidatul oficial al Partidului Socialist, un rebel de extremă stângă și fost ministru al Educației, Benoît Hamon, în vârstă de 49 de ani, a intrat în cădere liberă, pe măsură ce Mélenchon a crescut în sondaje. Cu ținta precisă de a orienta partidul spre spectrul politic de stânga după președinția extrem de contestată a lui Hollande, politica sa cea mai vizibilă este aceea de a introduce venitul minim universal.
Care sunt principalele probleme din Hexagon înaintea scrutinului?
Atentatele teroriste de la Paris și de la Nisa, în urma cărora au murit, în total, 230 de persoane în 2015 și 2016, au o mare încărcătură în acest scrutin prezidențial, fapt care n-a făcut decât s-o ajute pe Le Pen să deplaseze agenda discuțiilor pe terenul ei preferat, către dezbaterile referitoare la securitate, imigrație, Islam și identitate național.
La această tematică, Le Pen și Mélenchon au adăugat chestiunea apartenenței europene – din a cărei strânsoare Franța trebuie să se elibereze pentru a putea să se dezvolte și să scape de o elită de guvernare imorală și de un sistem politic bolnav. Însă, aceste alegeri sunt și despre sau, mai bine zis, în principal legate de starea general proastă a Franței, a cărei economie a stagnat de ani buni și unde șomajul a rămas blocat la peste 10%. Legile muncii, crearea de noi slujbe, sistemul de taxare și resursele pentru asigurările sociale sunt toate teme-cheie de campanie.
SONDAJE: Popularitatea lui Marine Le Pen, în cădere liberă. Înfrângere categorică prognozată pentru liderul extremist în turul doi
Emmanuel Macron, candidatul organizației civice liberal-sociale „În Mișcare!” („En marche!”), este creditat cu 23% din intențiile de vot, înaintea primului tur al scrutinului prezidențial din Franța, fiind urmat de populista Marine Le Pen, liderul Frontului Național, care, potrivit sondajelor, va fi învinsă categoric în turul doi.
Emmanuel Macron, candidatul organizației civice În Mișcare! (En marche!, liberal-socială), este creditat cu 23% din intențiile de vot, înaintea primului tur al scrutinului prezidențial din Franța, fiind urmat de populista Marine Le Pen, liderul Frontului Național, care va fi învinsă în turul doi.
Potrivit unui sondaj Ifop-Fiducial comandat de Paris Match și Sud Radio, Emmanuel Macron, liderul organizației civice liberal-sociale „În Mișcare!” („En marche!”), va fi votat de 23% dintre cetățenii francezi în primul tur de scrutin.
Marine Le Pen, liderul formațiunii populiste Frontul Național (extremă-dreapta), este creditată cu 22% (cu 2% mai puțin decât săptămâna trecută), în timp ce Jean-Luc Mélenchon, candidatul mișcării civice de extremă stânga „France Insoumise” („Franța Nesupusă”), ar primi 19,5% din voturi. François Fillon, candidatul formațiunii de centru-dreapta „Uniunea pentru o Mișcare Populară”, are o susținere de 19%. Socialistul Benoît Hamon este creditat cu doar 8%.
În turul doi de scrutin al alegerilor prezidențiale, programat pe 7 mai, raportul Emmanuel Macron / Marine Le Pen va fi 62%-38%, în timp ce François Fillon ar obține un scor de 57%-43% în fața lui Marine Le Pen. În cazul unui duel Emmanuel Macron / François Fillon, primul s-ar impune cu 65% la 35%, potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Elabe.
În fapt, cei mai mulți dintre analiști se îndoiesc că Le Pen ar putea obține peste 50% din sufragii în turul doi de scrutin, dar există și unii care sunt de altă părere, dat fiind faptul că susținătorii lui Le Pen sunt mult mai stabili: aceștia spun că sunt siguri că vor vota cu liderul Frontului Național, în vreme ce suporterii lui Macron tind să nu fie siguri pe opțiunea lor.
Pentru o eventuală victorie a lui Macron, nu există, însă, niciun precedent: niciun politician cu orientare de centru sau un candidat care a intrat în cursă fără susținere politică și logistică din partea unei formațiuni consacrate de stânga sau de dreapta nu a ajuns vreodată la Palatul Elysée. La alegerile trecute, sistemul electoral în două tururi le-a permis votanților de dreapta și de stânga să formeze un „Front Republican” împotriva candidatului Frontului Național, iar pactul pare că a rezistat până acum. Totuși, unii observatori se tem că înțelegerea este acum vulnerabilă. Scepticii spun că alegătorii sunt atât de dezinteresați și îi privesc pe politicieni drept corupți și ineficienți, încât un asemenea târg ar putea fi privit mai mult ca o încercare a clasei politice de a-și salva pielea decât ca o barieră împotriva extremismului.
Un sondaj recent a arătat că 89% dintre votanții francezi consideră că politicienii nu îi ascultă, iar supărarea și mobilizarea maselor sau, dimpotrivă, absența ei, va fi decisivă, astfel că un eveniment neprevăzut, precum un atentat terorist major, de exemplu, ar putea încă schimba întreaga dinamică a cursei electorale.
Ce se întâmplă în Franța imediat după ce este ales un nou președinte?
Fără o majoritate în Parlament, puterile unui președinte în Franța sunt limitate. În general, la o lună după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, Franța organizează alegeri legislative, tot în două tururi, pe 11 și 18 iunie. Rezultatul acestora va determina dacă noul președinte va avea, de facto, puterea de a conduce. Macron, care va arunca în luptă candidați tineri din mișcarea sa „En Marche!”, va avea nevoie să-și construiască un nou tip de majoritate, din membrii partidului său care vor câștiga mandate în Legislativ, plus parlamentarii de centru din ambele zone ale spectrului politic.
Frontul Național, care are în prezent doar doi parlamentari, s-ar afla extrem de departe de a se apropia de numărul de 289 de mandate de care Le Pen ar avea nevoie pentru o majoritate, iar această stare de fapt o lasă, practic, în incapacitatea de a conduce efectiv țara, în eventualitata în care câștigă alegerile, situație în care s-ar afla și Mélenchon.
Astfel, ambii s-ar putea găsi în situația de a le fi dificil să implementeze propunerile radicale sau extremiste. De exemplu, articolul 88-1 din Constituția Franței arată că statul este partea a Uniunii Europene, iar modificarea legii fundamentale necesită susținere atât din partea camerei inferioare a Parlamentului, cât și din partea Senatului, iar, în plus, în unele cazuri e nevoie și de un referendum. În vreme ce, de principiu, președinții pot invoca referendum fără susținere parlamentară, aceștia au nevoie de aprobarea Curții Constituționale franceze să facă asta. În practică, votul popular pentru părăsirea UE ar putea fi dificil, dacă nu chiar imposibil de convocat.