ALEGERI ÎN FRANȚA. Scriitorul Matei Vișniec, despre rezultate, pentru GÂNDUL: „Nu Francois Hollande l-a învins pe Nicolas Sarkozy, ci criza”
Scriitorul român stabilit în Franța Matei Vișniec a declarat pentru gândul că recesiunea a decis rezultatul alegerilor prezidențiale din Franța de duminică.
„Nu Francois Hollande l-a învins pe Nicolas Sarkozy, ci criza. În alte condiții, probabil că ar fi câștigat, pentru că a fost un om politic de talent”, a afirmat Vișniec.”
Dramaturgul a descris rezultatul turului doi al prezidențialelor franceze drept „un moment important pentru Franța, pentru social-democrația franceză și europeană, care va avea ocazia să se trezească dintr-un fel de somnolență și să alimenteze fabrica de idei a social-democrației, pentru că problemele lumii nu pot fi rezolvate doar cu ideile ultra-liberalilor, ale bancherilor ori a extremei drepte”, a mai declarat Matei Vișniec pentru gândul.
Victoria lui Francois Hollande nu este o surpriză, consideră scriitorul. „Surpriza este însuși Hollande. În urmă cu un an, nimeni nu l-a văzut capabil să devină președinte. În urmă cu un an, era creditat cu 3% din voturi, imaginea lui nu era deloc prezidențiabilă”, a explicat Vișniec.
Succesul socialistului vine după o campanie „sistematică, reușită, după 400 de zile de efort, de discursuri repetate la nesfârșit”, a mai afirmat autorul.
În ceea ce privește discursurile celor doi candidați, Matei Vișniec l-a lăudat pe Nicolas Sarkozy. „Sarkozy a avut un discurs impecabil, de adevărat om politic republican și a fost mai sincer, mai uman decât a fost în toată campania electorală”, a declarat scriitorul pentru gândul.
Francois Hollande, pe de altă parte, a avut un discurs „cam lung”, crede Vișniec. „Pentru a-și sărbători victoria, era suficient să spună câteva lucruri din inimă”, a mai zis dramaturgul.
Zilele trecute, Nicolas Sarkozy a declarat că, dacă va pierde alegerile prezidențiale, se va retrage din viața politică. Întrebat despre această perspectivă, Matei Vișniec a subliniat că, „la ora actuală, Sarkozy nu a anunțat o ieșire brutală din viața politică”.
„Ar perturba prea mult apele. Dreapta intră în alegerile legislative (în luna iunie, n.red.) și nu are nevoie de declarații spectaculoase”, a explicat Vișniec , într-un interviu acordat gândul după anunțarea rezultatelor alegerilor din Franța.
Scriitorul citat consideră că înfrângerea suferită de Nicolas Sarkozy este o „ușurare pentru dreapta” franceză, care ajunsese să fie „opresată de personalitatea lui Nicolas Sarkozy”. „Acum, (dreapta, n.red.) va avea un spațiu mai mare de manevră”, a mai declarat pentru gândul Matei Vișniec.