Ziua votului din Grecia este perturbată de încă o problemă care a lovit țara începând de sâmbătă: mai multe incendii grave de vegetație, care s-au produs la sud de Atena, transmite corespondentul ziarului The Telegraph.
Câteva case au fost distruse și trei pompieri au fost răniți ușor sâmbătă, în timp ce încercau să stingă flăcările.
Vântul a îngreunat eforturile echipajelor de intervenție și a făcut ca incendiile să se extindă.
Peste 250 de pompieri și soldați și 60 de autospeciale au fost trimise la fața locului. De asemenea, autoritățile locale au mobilizat și patru avioane care să arunce apă în zona incendiilor. Efectivul forțelor de intervenție va crește astăzi, în încercarea de a stinge focul, mai scrie The Telegraph.
Incendiile de vegetație sunt un fenomen des întâlnit în Grecia pe timpul verii.
ALEGERI ÎN GRECIA – GÂNDUL TRANSMITE LIVE TEXT
Citește și O BANCĂ GRECEASCĂ prezentă și în ROMÂNIA ar putea fi LĂSATĂ SĂ SE PRĂBUȘEASCĂ, dacă Grecia iese din zona euro
Citește și Franța: Europa trebuie să se pregătească pentru orice scenariu în perspectiva alegerilor din Grecia
Citește și Promisiune electorală făcută de extrema-dreaptă din Grecia: Dacă ajungem în Parlament, scoatem imigranții din spitale și grădinițe
Citește și Planul de salvare al Uniunii Europene dacă Grecia iese din zona euro: SUSPENDAREA acordului Schengen și PLAFONAREA extragerilor din bancomate