Alegeri legislative regionale în Saxonia Inferioară. Care este miza pentru Angela Merkel
Alegătorii din landul Saxonia Inferioară (nord) au început să voteze duminică, la ora locală 8.00 (9.00, ora României) în cadrul unui scrutin legislativ regional crucial pentru cancelarul Angela Merkel, cu opt luni înaintea alegerilor legislative, relatează AFP.
Acest scrutin, al cărui rezultat se anunță foarte strâns, este ultimul test electoral dinainte de luna septembrie, când vor avea loc un scrutin regional în Bavaria (sud), iar după aceea alegeri la nivel federal, care vor conduce sau nu la obținerea celui de al treilea mandat de către Merkel.
Primele estimări ale rezultatului votului vor fi disponibile la ora locală 18.00 (19.00, ora României), imediat după închiderea secțiilor de votare.
Parlamentul Saxoniei Inferioare este, în prezent, dominat de o alianță a conservatorilor și liberalilor, identică celei care se află la conducerea Germaniei la nivel federal.
Acest scrutin are o valoare de test pentru partidele aflate la putere, dar și pentru opoziția social-democrată, SPD, devansată, potrivit sondajelor, din cauza gafelor candidatului formațiunii la funcția de cancelar, Peer Steinbrück.
SPD ar vrea să provoace o alternanță în Saxonia Inferioară, formând o coaliție cu Verzii.
Landul fostului cancelar social-democrat Gerhard Schröder, Saxonia Inferioară, unde se află sediul grupului Volkswagen, s-a orientat spre dreapta în 2002.
Aliatul liberal al lui Merkel, FDP, joacă tare în acest scrutin. Dacă va cădea sub pragul de 5%, nu va mai fi reprezentat în Parlamentul regional. Acest lucru va conduce, în mod automat, la prăbușirea coaliției cu ministrul-președinte conservator (CDU) David Mc Allister, un politician tânăr, în vârstă de 42 de ani, de origine scoțiană.