ALEGERI SUA 2012. Problemele sociale, armele lui Barack Obama împotriva lui Mitt Romney
Avortul, contracepția, căsătoria între persoane de același sex sunt probleme privind societatea abordate de către Barack Obama, susceptibile să îl pună pe adversarul său Mitt Romney în dificultate, chiar dacă aceste dosare par să fi trecut în plan secund odată cu apropierea alegerilor, relateză AFP.
Președintele american în exercițiu, care se confruntă cu un candidat ce a oferit numeroase garanții bazei conservatoare în cadrul alegerilor primare ale Partidului Republican, la începutul anului, a adoptat o atitudine de consens, uneori vagă, în condițiile în care pozițiile prea tranșante ar putea să îi îndepărteze pe susținătorii săi cu opțiuni politice de centru, de care are nevoie.
„Rău pentru femei”, subliniază echipa democrată de mai multe luni, un mesaj potrivit căruia o victorie a lui Mitt Romney în alegerile prezidențiale ar constitui o „revenire în trecut” în privința accesului la măsuri contraceptive sau a dreptului la avort.
Curtea Supremă a reglementat dreptul la avort în 1973, în decizia „Roe versus Wade” care, de atunci, nu a fost atacată frontal de niciun președinte republican. Romney a declarat că dorește ca magistrații să revină asupra acestei decizii și a promis că va nominaliza judecători în acest sens.
În pofida faptului că l-a ales ca partener de cursă pe Paul Ryan, care se opune avortului indiferent de caz, Romney va fi de acord cu excepții în caz de viol, incest sau dacă sănătatea mamei este în pericol.
Obama avertizează în legătură cu planurile lui Romney de a „lăsa un grup de persoane de la Washington” să decidă în locul femeilor asupra problemelor care le afectează sănătatea.
Acest argument pare să se bucure de succes. Aproximativ 56% dintre alegătoare l-ar vota pe președintele în exercițiu, în timp ce pe Romney l-ar alege 38%, potrivit unui sondaj Quinnipiac. Corpul electroral american cuprinde 53% femei, iar susținerea lor puternică față de Obama a contribuit la victoria sa în 2008.
– Primul președinte care susține căsătoria între persoane de același sex
Aceste delimitări sunt „clasice”, într-un peisaj politic american în care hotărârea „Roe versus Wade” rămâne controversată. Însă Obama a avansat în prim-plan un alt subiect fierbinte, el devenind în mai primul președinte american care și-a exprimat susținerea față de dreptul persoanelor de orientare homosexuală de a se căsători.
Însă el a făcut aceste declarații „în nume personal”, evitând să se expună prea mult, precizează Kareem Crayton de la Universitatea North Carolina, la Chapel Hill. „Eu cred că a fost un risc calculat”, chiar dacă acest lucru „va face (alegerea sa) un pic mai dificilă în anumite state”, explică politologul.
Dar Obama se află pe aceeași lungime de undă cu opinia americană, institutele de sondaje notând în 2010 o poziție favorabilă uniunilor între persoane de același sex. Romney, fără nicio surpriză în acest sens, apreciază că o căsătorie este exclusiv „o uniune între un bărbat și o femeie”.
Obama a rămas totuși prudent în legătură cu alte subiecte „dragi” aripii stângi a Partidului Democrat, ca de exemplu controlul circulației armelor, abolirea pedepsei cu moartea sau scoaterea canabisului de sub incidența legii.
Chiar și în urma unui nou atac armat, într-un cinematograf din Colorado (vest), el s-a limitat la generalități în privința necesității luptei împotriva violenței, afirmând că susține dreptul americanilor de a purta arme, aflându-se și în acest caz pe aceeași lungime de undă cu opinia majoritară. În schimb, Romney beneficiază de susținerea NRA, un puternic grup de lobby favorabil armelor de foc.
În pofida faptului că Obama a fost un susținător al abolirii pedepsei cu moartea, el și-a schimbat poziția față de acest subliect, afirmând că susține aplicarea pedepsei cu moartea în circumstanțe „foarte limitate”. Chiar dacă numărul susținătorilor scade de 20 ani, în 2011 pedeapsa capitală era susținută în continuare de 61% dintre americani, potrivit unei anchete Gallup.
Aceste probleme de societate, omniprezente în cursul campaniei în vederea alegerilor primare republicane, au fost împinse în planul secund în ultimele săptămâni, cei doi candidați înfruntându-se în special în legătură cu subiecte economice, așa cum a arătat prima dezbatere televizată de miercuri.
„Alegătorii pe care candidații încearcă să îi convingă în prezent sunt fie cei (care au poziții politice) de centru, fie indecișii, iar sondajele arată că economia este subiectul” în legătură cu care aceștia vor lua o decizie, subliniază pentru AFP Christina Greer, o specialistă în alegeri de la Universitatea Fordham, la New York.