ALEGERI SUA 2020. Liderul suprem al Iranului, ironii la adresa scrutinului din Statele Unite: „Ce spectacol!”
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a ironizat alegerile prezidențiale desfășurate pe 3 noiembrie în Statele Unite, pe care le-a descris ca fiind „un spectacol”.
Declarația acestuia vine în contextul în care președintele actual al Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat că reprezentanții Partidului Democrat au încercat să fraudeze scrutinul și a amenințat că se va adresa instanței în acest sens, după cum informează site-ul agenției Agerpres.
Liderul de la Casa Albă, care candidează pentru un al doilea mandat împotriva democratului Joe Biden, a spus că se va adresa Curții Supreme a Statelor Unite în acest caz.
Totodată, Trump a mai spus că, din punctul său de vedere, a câștigat deja alegerile, mulțumindu-le susținătorilor săi.
„Ce spectacol! Unul spune că sunt alegerile cele mai frauduloase din istoria SUA. Şi cine spune asta? Preşedintele care este în funcţie în prezent. Rivalul său (Joe Biden, n. red.) spune că Trump intenţionează să fraudeze alegerile. Iată cum sunt alegerile americane şi democraţia în SUA”, a scris Ali Khamenei într-un mesaj publicat în noaptea de miercuri spre joi pe contul său de Twitter.
Schimburi de replici între Washington și Teheran cu ocazia alegerilor
Washingtonul și Teheranul au avut schimburi dure de replici în ultima perioadă în privința alegerilor din ambele țări.
Cu ocazia alegerilor parlamentare din Iran, Statele Unite au anunțat sancțiuni împotriva a cinci oficiai iranieni, după ce mii de candidați reformatori sau moderați nu au fost lăsaţi să participe la scrutin.
Cu acea ocazie, secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat că Statele Unite nu vor tolera „manipularea alegerilor pentru a favoriza agenda nocivă a regimului” de la Teheran.
Cu zece zile înainte de alegerile din 3 noiembrie din Statele Unite, un oficial american din domeniul informațiilor a acuzat Iranul că ar fi trimis email-uri „vizând intimidarea alegătorilor, incitarea la tulburări sociale şi la subminarea autorității preşedintelui Trump”.
În replică, Teheranul a declarat că autoritățile de la Washington „au lansat făcut o acuzaţie nefondată înaintea alegerilor, cu scopul de a justifica scenariul antidemocratic pe care deja l-au pregătit”.