Alegerile din Catalonia, câștigate de partidele care vor INDEPENDENȚA provinciei
Coaliția naționalistă CiU a președintelui Cataloniei Artur Mas își păstrează majoritatea dar înregistrează o scădere, în timp ce stânga separatistă cunoaște o ascensiune puternică, potrivit primului sondaj efectuat duminică la ieșirea de la urne, relatează AFP.
CiU ar fi obținut între 54 și 57 de mandate față de 62 câte deține în prezent, în timp ce ERC (stânga separatistă) ar fi câștigat între 20 și 23 de mandate, față de zece în 2010, potrivit unui sondaj difuzat de televiziunea de stat catalană TV3, toate aceste cifre arătând că sunt îndeplinite condițiile pentru ca provincia să forțeze separarea de Spania, în special după ce guvernul de la Madrid a refuzat să semneze un tratat fiscal cu condiții speciale pentru Catalonia, cea mai bogată provincie spaniolă. În plus, președintele Artur Mas a promis conovocarea unui referendum pentru independența Cataloniei dacă va mai fi la putere, ceea ce s-a întâmplat.
Toate partidele stângii separatiste au câștigat teren, între care Cup, care s-a prezentat pentru prima dată și ar fi obținut cinci mandate.
Marele perdant al acestui scrutin, partidul socialist catalan, este creditat cu 16-18 locuri față de 28 la precedentele alegeri, potrivit sondajului.
Partidul Popular, aflat la putere în Spania, și-ar fi păstrat între 16 și 18 locuri, față de 18 în 2010.
Acest sondaj a fost realizat pe un eșantion format din 30.000 de persoane în 200 de birouri de vot din Catalonia.