Prima pagină » Știri externe » ALEGERI în Franța. Extrema dreaptă a câștigat primul tur, partidul lui Macron a obținut doar locul trei / Când se va tranșa viitorul francezilor

ALEGERI în Franța. Extrema dreaptă a câștigat primul tur, partidul lui Macron a obținut doar locul trei / Când se va tranșa viitorul francezilor

Partidul Adunarea Națională (RN) a câștigat primul tur al alegerilor anticipate parlamentare din Franța cu 34%, urmat de alianța stângii – Noul Front Popular cu 28,5% și de blocul prezidențial Ensemble cu 20-23%, potrivit institutelor de sondare a opiniei IFOP, Ipsos, OpinionWay și Elabe, citate de Reuters. Emmanuel Macron a avut un prim mesaj după înfrângerea în primul tur.

Dacă RN va obține majoritatea necesară pentru formarea guvernului – 289 de locuri în camera inferioară a parlamentului – va fi clar după al doilea tur al alegerilor, care va avea loc duminica viitoare, pe 7 iulie.

UPDATE 23.20.  Emmanuel Macron, preşedintele francez, a cerut duminică o „mare uniune democrată şi republicană” în cel de-al doilea tur al alegerilor legislative din Franţa , n faţa partidului de extremă dreapta Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN), care s-a clasat detaşat pe primul loc în primul tur al acestui scrutin, cu peste 34% din voturi.

„Participarea crescută la primul tur (…) demonstrează importanţa acestui vot pentru toţi compatrioţii noştri şi dorinţa de a clarifica situaţia politică”, a spus preşedintele francez, potrivit unui comunicat. „În faţa Adunării Naţionale (Rassemblement national, RN) a venit timpul pentru o mare uniune, clar democrată şi republicană, pentru turul doi”, a adăugat Macron.

Duminica aceasta, Franța și-a votat parlamentarii în primul tur al alegerilor legislative convocate de președintele Emmanuel Macron.

Aproape 50 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical peisajul politic politic în Franța.

UPDATE 21.30. Primele rezultate exit-poll 

Primele rezultate exit-poll arată că extrema dreapta a câștigat alegerile, în timp ce partidul centrist al lui Emmanuel Macron este doar pe locul trei.

  • RN (extrema-dreaptă) – 34%
  • NFP (extrema-stângă) – 28,1%
  • Partidul prezidențial al lui Macron – 20,3%
  • Republicanii (centru-dreapta) – 10,2%

UPDATE 21.00. Primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa ar urma să fie marcat de o revenire clară a participării, estimată, duminică, între 67,5% şi 69,7% de către diferite institute de sondare a opiniei publice, faţă de 47,5% în primul tur al alegerilor din 2022.

Participarea, deja în creştere cu 20 de puncte procentuale la ora 17:00, potrivit autorităților franceze, ar fi, astfel, cea mai mare de la primul tur al alegerilor legislative din 1981 (70,86%).

Reamintim că Franța își decide viitorul, pe 30 iunie și pe 7 iulie, în scrutinul legislativ anticipat convocat de președintele Macron. Potrivit Antena 3, rezultatul acestor alegeri va avea consecințe pe întreg mapamondul, pentru că forțele proeminente care se confruntă sunt extrema dreaptă și stânga radicală.

Marine Le Pen, șefa Rassemblement National, a votat în orașul Henin-Beaumont din nord-estul Franței și tot aici susținătorii săi sunt așteptați pentru discursul de după închiderea urnelor.

BBC a publicat imagini cu pahare de șampanie – momentan goale – pregătite să fie umplute după ce vor fi comunicate primele estimări ale votului.

Macron a dizolvat Adunarea Națională pe 9 iunie, după rezultatele catastrofale obținute de partidul său

Coaliția de centru dreapta „Împreună”, din care face parte și partidul liberal „Renașterea” al președintelui francez, a pierdut cu 14%, ajungând pe locul 2.

Partidul Adunarea Națională de extrema dreaptă, condus de Jordan Bardella,  a obținut 31% și 30 de mandate în Parlamentul European. Formațiunea liberală a lui Macron a  obținut 13 mandate, cu 10 mai puține față de rezultatele obținute la alegerile europarlamentare din 2019.

Cea mai mare prezență la vot de la alegerile din 1986

Potrivit France24, alegerile se țin pentru cele 577 locuri din Camera Inferioară a Adunării Naționale. Forma noului parlament va căpăta contur abia după al doilea tur din 7 iulie 2024.

Potrivit unui sondaj, se așteaptă ca prezența la vot de la acest scrutin să ajungă la 67,5% din numărul total de alegători francezi cu drept de vot: 49,339,714.

Prezența la vot la alegerile legislative din Franța a atins 59,39% la ora 17:00, ceea ce corespunde unei creșteri de 20 de puncte procentuale de la ultimele alegeri din 2022, a declarat Ministerul de Interne.

Partidele de extrema dreaptă din Franța ar putea obține guvernarea

Scrutinul din 2024 are acum cea mai mare prezență la vot înregistrată de Franța de la alegerile din 1986 încoace. Alegerile legislative de atunci au fost câștigate de partidul gaulist de centru dreapta „Miting pentru Republică”, condus de Jacques Chiriac. Socialiștii au pierdut alegerile în fața republicanilor conservatori gauliști.  Jacques Chiriac avea să devină președintele Franței între 1995 și 2007. Înaintașul său, socialistul Francois Mitterand, a fost președinte timp de 15 ani (1981-1995).

Potrivit sondajelor, este de așteptat ca Partidul Adunarea Națională de extrema dreaptă să câștige alegerile, alături de Uniunea Extremei Dreapta. Liderul alianței naționaliste este Jordan Bardella. În premieră, pentru prima oară în istorie, Cea de-a Cincea Republică Franceză ar putea avea la guvernare un partid naționalist de extrema dreaptă.

Alianța de centru-dreapta „Împreună” a președintelui Emmanuel Macron, condusă de premierul Gabriel Attal, pare să va pierde guvernarea. Și nici coaliția Noul Front Popular care include partidele de centru-stânga, ecologiste și cele de stânga radicală nu se descurcă prea bine.

 

Sursă foto: Wikipedia Commons (În poză, în ordinea procentelor: Jordan Bardella, liderul partidului naționalist Adunarea Națională; Francois Ruffin, unul din liderii Noului Front Popular de stânga; Stephane Sejourne – liderul blocului prezidențial Ensemble de centru dreapta)

CITEȘTE ȘI:

Emmanuel Macron convoacă ALEGERI legislative anticipate în Franța, din cauza eșecului în scrutinul europarlamentar

Sursa video: Digi 24

Autor
Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea din București, Alexandru Stan Bogdan ... vezi toate articolele
A terminat Facultatea de Jurnalism. Iubește să afle despre oameni și despre poveștile lor, dar și să prezinte la cald informații interesante care să-i ajute pe cei dornici  de a fi la curent cu ... vezi toate articolele

Citește și