Alegerile parlamentare din Australia au fost câștigate de opoziția conservatoare
Televiziunea publică australiană ABC a anunțat sâmbătă victoria în alegerile naționale a opoziției conservatoare conduse de Tony Abbott (foto), care îi va succeda astfel laburistului Kevin Rudd la conducerea Australiei, relatează AFP.
„Coaliția (dominată de conservatori) este deja sigură de câștigarea a 74 de locuri. Plecând de aici, ei vor avea majoritatea. Cred că putem spune că Guvernul a pierdut”, a declarat Antony Green, specialist în alegeri, pentru postul de televiziune.
Camera inferioară a Parlamentului numără 150 de locuri.
Potrivit ABC, coaliția dominată de partidul de opoziție, partidul liberal, va avea 90 de locuri, față de 58 câte ar obține laburiștii premierului în exercițiu Kevin Rudd. Cele două locuri rămase ar urma să le revină formațiunilor independente.
Mai mulți miniștri din Guvernul în exercițiu au recunoscut deja că au pierdut. „Guvernul va suferi o înfrângere în această seară”, a declarat ministrul Apărării Stephen Smith pentru ABC.
Partidul laburist a fost la putere timp de două mandate consecutive de trei ani. Cei șase ani au fost marcați de o economie înfloritoare, dar și de lupte interne feroce, de care australienii s-au săturat.