ALEGERILE PARLAMENTARE din România, comentate pe larg de presa internațională

Publicat: 10 12. 2012, 11:57
Actualizat: 07 02. 2019, 14:48

Presa internațională dedică spații largi alegerilor din România, prezentând rezultatele exit-poll-urilor și comentând posibilele urmări ale acestui scrutin, dominat clar de coaliția guvernamentală de centru-stânga.

Alegătorii români și-au exprimat sprijinul față de o coaliție de stânga condusă de premierul țării, în timp ce disputa dură între liderii acestei tinere democrații amenință dezvoltarea sa economică, afirmă Wall Street Journal.

Prezentând rezultatele principalelor exit-polluri, cotidianul amintește disputa politică dintre președintele de centru-dreapta Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, care a încercat să îl înlăture pe acesta de la conducerea țării. Wall Street Journal avertizează că este posibil ca, în pofida rezultatelor alegerilor, Băsescu să nu îl nominalizeze pe Ponta la conducerea viitorului Guvern, deși acest lucru ar putea aduce instabilitate sau chiar noi alegeri.

Cotidianul economic britanic Financial Times amintește, de asemenea, că cei doi oficiali sunt rivali înverșunați de când Guvernul USL (Uniunea Social Democrată) a încercat, în vară, să îl demită pe președinte.

Spre deosebire de WSJ, cotidianul britanic consideră că victoria clară a USL ar putea scădea posibilitatea unei instabilități politice generate de o încercare a președintelui de a nominaliza un alt premier. Dar, subliniază acesta, alegerile prezidențiale au loc abia în 2014, motiv pentru care se anunță o perioadă de coabitare dificilă.

Unii analiști au speculat că Guvernul, sprijinit de un mandat popular puternic, ar putea să încerce din nou, în câteva luni, să îl demită pe președinte, deși Ponta a negat acest lucru.

Într-un comentariu postat pe blogul aceluiași cotidian, analistul Andrew MacDowall consideră că deși alegerile sunt tranșate, ceea ce se va întâmpla pe viitor nu este clar încă, în timp ce „vicleanului” Băsescu îi rămân puține cărți de jucat.

Există posibilitatea ca „bătăiosul” Băsescu să încerce să își folosească pârghiile politice pentru a forța o rupere postelectorală a USL și a atrage formațiunile mai influențabile din cadrul coaliției în scopul de a forma o coaliție cu ARD, PPDD și reprezentanții minorităților, în special cei maghiari. Băsescu ar putea vedea acest lucru drept o șansă de a preveni o altă încercare de demitere.

Timothy Ash, de la Standard Bank, consideră însă improbabil un astfel de scenariu, având în vedere victoria covârșitoare a USL. În timp ce trecerea dintr-un partid în altul este ceva obișnuit în politica românească, umilirea ARD în sondaje ar putea face din aceasta o strategie foarte riscantă. Această tentativă ar putea, de asemenea, să plonjeze România într-o nouă criză constituțională.

Tot despre posibila instabilitate a acestei țări devastate de o luptă politică aprigă scrie și cotidianul britanic The Independent, referindu-se la rezultatul alegerilor parlamentare de duminică.

Acesta amintește, de asemenea, că Băsescu declarase anterior că nu îl va mai nominaliza din nou pe Ponta în funcția de premier. El l-a acuzat pe premier că servește interesele Rusiei și a descris alegerile de duminică drept o opțiune între Statele Unite și UE, pe de o parte, și Rusia, de cealaltă parte.

Exit-poll-urile arată că alianța de centru-stânga a premierului Victor Ponta a „valsat” către o majoritate parlamentară absolută, scrie și Deutsche Welle, subliniind că rezultatele respectă previziunile sondajelor anterioare.

BBC News Online prezintă, de asemenea, rezultatele exit-poll-urilor, rezumând disputele politice dintre Ponta și Băsescu din această vară, o piedică majoră în calea coabitării.

Irish Examiner preia o știre AP care atrage atenția asupra condițiilor meteorologice pe care le-au înfruntat românii pentru a merge la vot, dar și asupra rezultatelor care ar putea inflama rivalitatea personală dintre principalii doi lideri ai țării. Mulți români s-au săturat de lupta pentru putere dintre aceștia, mai ales în condițiile în care țara rămâne una dintre cele mai sărace și mai corupte membre ale Uniunii Europene, subliniază agenția.

Știrea AP este preluată, de asemenea, de mai multe posturi locale de televiziune din Statele Unite, dar și de Fox News, precum și de publicații precum cotidianul american Washington Times sau cel canadian Vancouver Sun.

Agenția chineză Xinhua prezintă, de asemenea, rezultatele exit-poll-urilor, amintind că alegerile locale din iunie au oferit o victorie semnificativă noii coaliții de guvernământ.

În Australia, cotidianul West Australian și postul SBS prezintă un scurt portret al premierului Victor Ponta, „un politician tânăr și ambițios, acuzat de adversarii săi că îndepărtează țara de la calea europeană”.

Deși vorbește fluent engleza și franceza, adversarii săi politici l-au acuzat pe acesta de limbaj dublu atunci când vine vorba despre proiecte europene, adaugă cotidianul australian. El este un susținător puternic al parteneriatului strategic cu Statele Unite, acesta fiind unul dintre puținele puncte comune cu rivalul său Băsescu, subliniază și SBS

Irish Times atrage atenția că o posibilă luptă pentru putere declanșată în urma acestor alegeri ar putea complica negocierile cu FMI. Cotidianul amintește și de rata mică de participare la vot, influențată, pe de o parte, de ninsori, ploaie și ceață, dar și de faptul că populația este profund nemulțumită de politicieni, pe mulți dintre ei considerându-i corupți.

România se află mult în spatele altor state foste comuniste ca Polonia, Ungaria sau Cehia, străduindu-se să furnizeze apă și electricitate celor aproximativ 19 milioane de locuitori ai săi. Reformele precum privatizarea și cea a sistemului de sănătate nu s-au materializat.

Alegerile din România au atras atenția și presei din Pakistan. Astfel, cotidianul International The News și postul de televiziune Geo TV scriu despre rezultatele alegerilor și posibilitatea apariției unor noi dispute politice, ce ar putea complica negocierile cu FMI.

În Israel, Ynetnews.com anunță rezultatele exit-poll-urilor, în timp ce Jerusalem Post subliniază că sistemul de vot mix ar putea oferi USL o majoritate și mai confortabilă.

Postul de televiziune Al-Jazeera, care și-a trimis un jurnalist la București, prezintă un material amplu despre alegerile din România, enumerând rezultatele exit-poll-urilor, dificultățile legate de viitoarea coabitare între premier și președinte, precum și rata de participare scăzută.

Postul de televiziune iranian Press TV prezintă, de asemenea, victoria coaliției conduse de Victor Ponta, în timp ce Vocea Rusiei atrage atenția asupra caracterului categoric al acesteia.

Agenția United Press International prezintă, de asemenea, exit-poll-urile, amintind că primele rezultate parțiale sunt așteptate luni.

Daily Express, Belfast Telegraph și Irish Independent afirmă că exit-poll-urile îi conferă Guvernului de centru-stânga o victorie clară în alegerile prezidențiale, dar rezultatele ar putea accentua rivalitatea dintre principalii doi oameni politici ai țării, generând noi dispute politice.

Voice of America prezintă, de asemenea, rezultatele, subliniind că scrutinul a fost monitorizat de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Postul de televiziune francez France 24 atrage atenția că investitorii și analiștii economici au declarat că posibilele noi tulburări politice ar fi ultimul lucru de care ar avea nevoie cea de-a doua cea mai săracă țară din UE, care se luptă să își revină după măsurile de austeritate dureroase la care a fost supusă.

Cotidianul francez Le Nouvel Observateur amintește de criticile dure pe care și le-a atras premierul din partea Bruxelles-ului și Statelor Unite în cazul tentativei sale din această vară, în timp ce postul de televiziune TF1 avertizează că reconfirmarea lui Ponta în funcția de premier nu este câștigată încă.

Site-ul elvețian swissinfo.ch preia o știre a agenției SDA-ATS, care prezintă rezultatele sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, subliniind că USL a profitat din plin de nemulțumirea față de președintele Traian Băsescu și față de precedentul Guvern, care a instaurat măsuri de austeritate nepopulare precum reducerea salariilor și creșterea impozitelor.

La rândul său, Le Figaro prezintă pe scurt exit-poll-urile, în timp ce Liberation dedică un articol amplu alegerilor din România.