Aleksandr Lukașenko: Proiectul noii Constituții a Belarusului va fi gata până la finalul anului
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a anunțat că proiectul noii Constituții a țării ar urma să fie redactat până la finalul acestui an.
Lukașeko se confruntă de anul trecut cu cea mai gravă criză politică de când se află la putere, după cum informează site-ul agenției Agerpres și a propus o reformă constituțională, reformă sprijinită de aliatul tradițional al acestuia, Moscova.
„Cred că proiectul noii Constituţii va fi gata până la finalul anului. Şi apoi oamenii vor decide printr-un referendum dacă trebuie sau nu să existe o nouă Constituţie”, a declarat Lukaşenko, citat de agenţia de presă rusă RIA.
Data referendumul va fi anunţată în cadrul unei reuniuni a Adunării Naţionale, care urmează să fie convocată pe 11-12 februarie, a adăugat liderul bielorus.
Lukașenko anunțase că va demisiona după adoptarea Constituției
Lukaşenko a afirmat în noiembrie 2020 că va demisiona de îndată ce noua constituţie a Belarusului va fi adoptată.
Președintele Aleksandr Lukașenko a fost declarat câștigătorul scrutinului prezidențial din 9 august, dar opoziția l-a acuzat în mod public pe acesta că ar fi fraudat alegerile.
De la alegeri, sute de mii de oameni au ieșit pe străzile din Belarus pentru a cere demisia lui Lukașenko.
Acesta se află la putere în Belarus din 1994 și și-a preluat miercuri cel de-al șaselea mandat consecutiv de președinte, după ce a depus jurământul.
Comisia Europeană, avertisment la adresa Belarusului
Comisia Europeană a denunțat recent decesul artistului plastic bielorus Roman Bondarenko și a amenințat că va impune noi sancțiuni împotriva autorilor represiunii din Belarus.
Pictorul Roman Bondarenko, în vârstă de 31 de ani, a murit din cauza rănilor provocate în timp ce se afla în arestul Poliției, iar moartea acestuia este descrisă de către purtătorul de cuvânt al șefului diplomației europene, Josep Borrell, ca fiind „rezultatul scandalos și rușinos al acțiunilor autorităților bieloruse”
Comisia Europeană nu a dorit să precizeze tipul de sancțiuni pe care le-ar putea adopta statele membre ale Uniunii împotriva Belarusului.
UE a instituit deja sancțiuni împotriva președintelui bielorus, Aleksandr Lukașenko, a fiului acestuia, Viktor, dar și împotriva a 53 de membri ai anturajului acestora, printre care mai mulți miniștri și șefi din Poliție, considerați responsabili pentru represiunea violentă a protestelor organizate de cetățenii care contestă rezultatul alegerilor prezidențiale din 9 august. De altfel, Uniunea Europeană a descris scrutinul, câștigat de Lukașenko, ca fiind fraudat.
Toate persoanele vizate de sancțiuni au interdicție de intrare pe teritoriul statelor membre, iar conturile și activele acestora din UE au fost înghețate.