ALERTĂ. China anunță noi cazuri de COVID-19 în nord-estul țării

Publicat: 21 04. 2020, 09:20
Nou bilanț în China. Sursa: Profimedia

O provincie din nord-estul Chinei a anunțat marți noi cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, primele astfel de cazuri în aproximativ trei săptămâni. Toate aceste noi îmbolnăviri sunt „importate”, adică diagnosticate la pacienți care călătoriseră în străinătate.

Astfel, provincia Shaanxi a raportat 28 de noi infectări, dintre care șapte pacienți sunt asimptomatici. Toți cei diagnosticați au ajuns în China cu un zbor care fusese inițial programat să circule pe ruta Moscova-Beijing, informează Reuters.

Dar, ca urmare a unui ordin care interzice aterizarea zborurilor internaționale la Beijing, avionul a aterizat luni la Xian, capitala provinciei Shaanxi. Acolo, pacienții au fost testați de către personalul medical aflat în aeroport, iar cazurile au fost confirmate marți. Toate persoanele infectate sunt cetățeni chinezi.

Luni, numărul de noi cazuri de COVID-19 au scăzut la patru în China, toate fiind „importate”, după cum a anunțat Comisia Națională de Sănătate, cel mai scăzut nivel din 12 martie, după ce autoritățile chineze au suspendat majoritatea zborurilor internaționale și au restricționat accesul cetățenilor străini în țară.

Cele mai multe cazuri noi, confirmate în apropierea graniței cu Rusia

În pofida acestor măsuri, apariția de noi cazuri „de import” a fost greu de oprit. Cei mai mulți dintre cei diagnosticați în ultimele zile cu COVID-19 sunt cetățeni chinezi care au revenit în țară din sau prin Rusia.

Până în prezent, cele mai multe astfel de cazuri s-au înregistrat în provincia Heilongjiang, care are atât legături aeriene, cât și rutiere cu Rusia.

De teama răspândirii infecției, autoritățile din orașul Changchun, capitala provinciei Jilin, au decretat că persoanele care au locuit sau călătorit în orașele Harbin sau Mudanjiang din provincia Heilongjiang, vor fi obligate să intre în carantină și să facă cel puțin trei teste pentru depistarea noului tip de coronavirus.

China continentală a raportat până în prezent 82.758 de cazuri de COVID-19 și 4.632 de decese, potrivit informațiilor anunțate de Comisia Națională de Sănătate.