ALERTĂ. Cine merge în Austria va intra două săptămâni în carantină sau va trebui să facă dovada unui test negativ de coronavirus
Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări.
Orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (la COVID-19), au declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.
De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, au adăugat cei doi demnitari.
Au crescut cazurile de coronavirus în România
Până marți, 7 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927 au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 469 |
2. | Arad | 707 |
3. | Argeș | 1.030 |
4. | Bacău | 686 |
5. | Bihor | 697 |
6. | Bistrița-Năsăud | 582 |
7. | Botoșani | 1.050 |
8. | Brașov | 1.743 |
9. | Brăila | 253 |
10. | Buzău | 651 |
11. | Caraș-Severin | 119 |
12. | Călărași | 183 |
13. | Cluj | 712 |
14. | Constanța | 492 |
15. | Covasna | 302 |
16. | Dâmbovița | 697 |
17. | Dolj | 339 |
18. | Galați | 1.105 |
19. | Giurgiu | 278 |
20. | Gorj | 299 |
21. | Harghita | 348 |
22. | Hunedoara | 665 |
23. | Ialomița | 455 |
24. | Iași | 1.031 |
25. | Ilfov | 816 |
26. | Maramureș | 216 |
27. | Mehedinți | 218 |
28. | Mureș | 767 |
29. | Neamț | 981 |
30. | Olt | 301 |
31. | Prahova | 614 |
32. | Satu Mare | 81 |
33. | Sălaj | 121 |
34. | Sibiu | 676 |
35. | Suceava | 4.098 |
36. | Teleorman | 168 |
37. | Timiș | 546 |
38. | Tulcea | 191 |
39. | Vaslui | 198 |
40. | Vâlcea | 86 |
41. | Vrancea | 1.148 |
42. | Mun. București | 3.464 |
43. | – | 37 |
TOTAL | 29.620 |
Până marți, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat
În intervalul 06.07.2020 (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de peste 80 de ani.
Pentru un deces nu au fost raportate comorbidități
30 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.