Echipajele de geniști au izolat intrarea într-un hotel și mai multe magazine de peste drum, după ce un bărbat care conducea imprudent în zonă a coborât din autovehicul ținând în mână o butelie cu propan, potrivit polițiștilor de la fața locului.
Bărbatul le-a spus ofițerilor care l-au oprit că avea și două canistre cu protoxid de azot (gaz ilariant; substanță chimică ce întreține arderea și este folosită în combinație cu alte gaze ca anestezic, n.r.). Individul a fost reținut, iar ofițerii au chemat geniștii pentru a investiga situația.
Tehnicienii au detonat mai târziu canistrele în cauză, ca o măsură de precauție. Jane Kim, purtătoare de cuvânt a Poliției din Los Angeles, a precizat că nu au fost găsiți explozibili.
Incidentul a avut loc joi, în jurul orei 11.00 dimineața, ora locală, la distanță foarte mică de intersecția Hollywood Boulevard cu Highland Avenue, unde se află complexul Dolby Theatre, iar echipajele de poliție au stat la fața locului circa cinci ore, înainte de a oferi asigurări că totul este în regulă.
Zona din jurul complexului Dolby Theatre, unde va avea loc, duminică, cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Oscar, a fost deja închisă traficului rutier, în pregătirea celei mai importante seri pentru industria filmului.
Gala de decernare a premiilor Oscar va fi prezentată de actorul Neil Patrick Harris și va fi transmisă în direct și în exclusivitate în România, în noaptea de duminică spre luni, de la ora 2.00, de posturile de televiziune Digi Film și Digi24.