Alertă în Italia: Criminalul „Johnny Țiganul” a evadat pentru a patra oară
Giuseppe Mastini, 57 ani, cunoscut ca ‘Johnny Țiganul”, este un criminal lipsit de scrupule, vinovat de numeroase crime, răpiri și jafuri în Roma anilor ’80.
Mastini a fost eliberat o zi din închisoarea Fossano, situată în nordul Italiei pentru a i se permite să lucreze la închisoarea Academiei de Poliție din Savona, potrivit Corriere della Sera. Numai că vineri seară nu s-a mai prezentat la locul obișnuit de detenție.
Se presupune că a fugit cu mașina de la locul unde muncea. Imediat a fost declanșată alarma și dat în urmărire la nivel național.
Mastini a ucis prima victimă cunoscută în timpul unui jaf din 1975, pe când avea 15 ani.
S-a zvonit de asemenea că ar fi implicat în uciderea poetului și cineastului italian Pier Paolo Pasolini, tot în 1975, dar Mastini a negat acuzațiile
„Johnny Țiganul” a evadat prima oară în 1976 după ce a atacat gărzile închisorii Casal del Marmo, potrivit presei locale. A fost capturat și închis la Pianosa de unde a scăpat din nou în 1981. A fost prins abia în 1983 în urma unui schimb de focuri cu poliția.
În 1987, a fost eliberat condiționat pentru bună purtare dar a săvârșit o nouă crimă care i-a adus pedeapsa cu închisoare pe viață pentru jaf armat, răpire și uciderea unui polițist.