Prima pagină » Știri externe » Alertă în Japonia, după ce cel mai mare vulcan din țară a ERUPT. Anunțul autorităților

Alertă în Japonia, după ce cel mai mare vulcan din țară a ERUPT. Anunțul autorităților

Japonia a cerut luni turiștilor să se îndepărteze de vulcanul Aso, care a erupt în dimineața acestei zile, aruncând continuu fum și cenușă până la începutul după-amiezii, informează AFP.

Autoritățile au ridicat alerta vulcanică la nivelul trei, pe o scară de cinci trepte, în timp ce un nor gros de fum alb și cenușă neagră s-a ridicat la aproximativ 2.000 de metri deasupra enormului vulcan situat pe Insula Kyushu, în partea de sud-est a Japoniei.

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale, au declarat autoritățile, făcând apel la vizitatori să evacueze rapid locul.

Cel puțin șapte zboruri interne au fost anulate de companiile aeriene din cauza erupției, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ANA (All Nippon Airways ) și al Japan Airlines (JAL).

Vulcanul de pe Muntele Aso s-a trezit în luna noiembrie a anului trecut și a produs mai multe erupții mici.

În luna august, agenția meteorologică a emis o alertă, după ce a înregistrat o activitate seismică în jurul altui vulcan numit Sakurajima, situat la sud de Muntele Aso.

Arhipelagul japonez este situat pe „Cercul de Foc al Pacificului”, cea mai activă zona vulcanică de pe Terra, concentrând 62% din vulcanii activi ai planetei. Muntele Aso este unul dintre vulcanii monitorizați dintre cei 110 vulcani activi din Japonia.

Această erupție intervine la un an după cea de pe Muntele Ontake (centrul Japoniei), care a luat prin surprindere mai multe sute de excursioniști și a ucis peste 60 de persoane.

Scala de avertizare împotriva activității vulcanice din Japonia cuprinde cinci trepte, cea mai înaltă necesitând evacuarea populației din jurul vulcanului, mai notează AFP, citat de Agerpres.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro