Prima pagină » Știri externe » Alexei Navalnîi îndreaptă un deget acuzator către Kremlin: ”Putin este în spatele tentativei de otrăvire, altă explicaţie nu am”

Alexei Navalnîi îndreaptă un deget acuzator către Kremlin: ”Putin este în spatele tentativei de otrăvire, altă explicaţie nu am”

Alexei Navalnîi îndreaptă un deget acuzator către Kremlin: ”Putin este în spatele tentativei de otrăvire, altă explicaţie nu am”

Rusia a negat, cu vehemență, orice implicare în tentativa de asasinare a opozantului Alexei Navalnîi, Vladimir Putin mergând până la a spune președintelui Macron că acesta ”s-a otrăvit singur”.

Navalnîi a lăsat menajamentele deoparte și îl acuză, fățiș, pe Vladimir Putin că s-a aflat în spatele tentativei de otrăvire, transmițând acuzația în timpul unui interviu pe care l-a oferit jurnaliștilor de la Der Spiegel.

Interviul a fost acordat după ce Alexei Navalnîi a fost externat din spitalul berlinez unde s-a aflat sub supraveghere medicală permanentă, iar adversarul fervent al lui Vladimir Putin a mai spus, printre altele, și că nu îi este frică. ”Datoria mea este să rămân tipul căruia nu-i este frică. Şi nu mi-e frică”, a declarat Navalnîi.

”Susţin că Putin se află în spatele infracţiunii şi nu am nicio altă versiune despre ceea ce s-a întâmplat’”, a declarat Aleksei Navalnîi pentru săptămânalul german care va publica interviul integral în cursul zilei de astăzi.

De altfel, țările occidentale au cerut explicaţii Kremlinului, însă autoritățile de la Moscova au negat orice implicare în acest incident şi au afirmat că , mai întâi, trebuie dovedită ”infracțiunea”.

”Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori”

Întrebat cum s-a simțit atunci când agentul toxic a început să-şi facă efectul asupra sa, Alexei Navalnîi le-a mărturisit jurnaliștilor de la Der Spiegel că nu a simțit nicio durere, însă certitudinea este că viața ți se apropie de sfârșit.

Totodată, opozantul a dezvăluit că va reveni în Rusia, insistând asupra ideii că trebui să aibă curaj și că nu se teme de nimic.

”Nu simţi nicio durere, dar ştii că mori. Misiunea mea acum este să rămân curajos. Şi nu mi-e frică de nimic!”, a declarat Alexei Navalnîi.

Ce efecte are neurotoxina Noviciok: ”Organismul se prăbușește”

Neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea a explicat modul în care neurotoxina Noviciok, cea care a fost folosită în otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, atacă organismul, dar și ce efecte produce.

Substanța a fost creată în anii ’70 – ’80 drept o armă biologică pentru a fi folosită în războaie, producând efecte devastatoare în organismul uman. Neurochirurgul a precizat că Noviciok întrerupe legăturile dintre celulele nervoase din creier, ceea ce duce la oprirea funcțiilor vitale din organism, fapt care ar putea provoca moartea prin asfixiere a persoanei care a avut contact cu substanța, potrivit Digi24.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și