Prima pagină » Știri externe » Alexis Tsipras a depus jurământul ca premier al Greciei

Alexis Tsipras a depus jurământul ca premier al Greciei

Alexis Tsipras a depus jurământul ca premier al Greciei
Liderul formațiunii Syriza (stânga radicală) a depus luni jurământul ca premier al Greciei, transmite AFP.

„Voi sluji întotdeauna Grecia și inreresul poporului grec”, a declarat Tsipras, care purta un costum bleumarin, fără cravată, într-o ceremonie civilă de prestare a jurământului, o premieră în Grecia, o țară ortodoxă, în care această ceremonie are de obicei un caracter religios, potrivit unor imagini difuzate de postul public de televiziune Nerit.

„Ne așteaptă un drum greu”, a declarat Tsipras un pic mai înainte, într-o scurtă conversație cu șeful statului.

Alexis Tsipras, președintele Syriza din 2008 și vicepreședintele Stângii Europene din 2010, este cel mai tânăr premier al Greciei din ultimii 150 de ani.

Syriza, care a obținut 149 din cele 300 de mandate în Parlament, cu 36,34% din sufragii, este primul partid din Europa care ajunge la putere și contestă în mod deschis politicile de austeritate promovate de către Germania. Syriza susține, de asemenea, o reducere a datoriei grecești, provocând rezistență în rândul creditorilor țării – UE și FMI.

Înainte să depună jurământul, Tsipras l-a informat pe șeful statului că a ajuns la un acord cu partidul suveranist Grecii Independenți (Anel), care a obținut 13 mandate de deputat, în vederea formării unui guvern.

Imediat după ce a depus jurământul, Alexis Tsipras s-a dus să reculeagă la zidul executaților de la Kesariani, o comună de lângă Atena, unde 200 de comuniști au fost executați, în 1944, de către naziști.

Citește și