Alpiniști dispăruţi în timpul ascensiunii pe K2. Autoritățile sunt în alertă maximă, au fost trimise două elicoptere ale Armatei
Trei alpiniști au dispărut în timpul ascensiunii, pe timp de iarnă, pe vârful K2, al doilea munte ca înălțime de pe glob. Autoritățile pakistaneze au început, rapid, operațiunea de căutare.
“Două elicoptere ale armatei şi o echipa de alpinişti iau parte la operaţiunea de căutare”, a anunțat Karar Haidri, purtător de cuvânt al Clubului Alpin din Pakistan aflat în subordinea Guvernului, potrivit DPA.
Până la momentul la care au fost nevoite să revină la bază din cauza vremii nefavorabile, elicopterele nu i-au găsit, din păcate, pe cei trei alpiniști dispăruți.
Muhammad Ali Sadpara (Pakistan), John Snorri şi Mohr Prieto (ambii din Chile) porniseră într-o expediţie. De când au pierdut legătura cu tabăra de bază, au trecut mai bine de 30 de ore.
Fiul lui Ali Sadpara, Sajid, al patrulea membru al echipei, a fost nevoit să renunțe la ascensiune din cauza unui regulator de oxigen care s-a defectat. Din fericire, s-a întors teafăr în tabăra de bază.
K2, supranumit “muntele sălbatic”, o adevărată provocare pentru alpiniști
Cu o înălțime de 8.611 metri și situat în nordul Pakistanului, K2 este supranumit “muntele sălbatic” din pricina condițiilor dure.
Aproximativ unul din patru alpinişti care încearcă să urce pe vârful K2 nu se mai întoarce de pe acest munte.
Supranumit ”Muntele sălbatic”, prima escaladare a K2 pe timp de iarnă este considerată ca fiind una dintre ultimele provocări rămase pentru actuala generaţie de alpinişti la altitudini mari.
Aerul rarefiat, vremea imprevizibilă, vânturile puternice, temperaturile extrem de scăzute, terenul mixt, format din stâncă şi gheaţă, şi zilele scurte ale celui mai rece sezon i-au făcut pe alpinişti să dea înapoi în sezoanele 1987/1988, 2002/2003, 2011/2012, 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020.
Cel mai înalt punct atins pe K2 în timpul iernii a fost de 7.650 de metri. La peste 7.500 de metri, aclimatizarea devine imposibilă, iar corpul uman moare încet. Pe vârf, fiecare respiraţie înseamnă o treime din oxigenul primit la nivelul mării.