Prima pagină » Știri externe » Alți 2.000 de ofițeri de poliție din Turcia, demiși după lovitura de stat

Alți 2.000 de ofițeri de poliție din Turcia, demiși după lovitura de stat

Alți 2.000 de ofițeri de poliție din Turcia, demiși după lovitura de stat
Autoritățile turce au emis miercuri două decrete prin care au fost demiși alți peste 2.000 de ofițeri de poliție și sute de membri ai forțelor armate și ai autorității pentru tehnologia de comunicații BTK, ca parte a măsurilor implementate în urma loviturii de stat.

Persoanele demise sunt suspectate că ar fi avut legături cu organizația clericului musulman Fethullah Gulen, acesta fiind acuzat că ar fi orchestrat lovitura de stat eșuată din data de 15 iulie, lucru negat de Gulen.

Decretele, publicate în Monitorul Oficial al Turciei, includ de asemenea o decizie de a închide autoritatea în domeniul telecomunicațiilor, dar și o altă decizie prin care președintele primește dreptul sa-l numească pe șeful forțelor armate.

În urma loviturii de stat au fost reținute peste 35.000 de persoane, dintre care 17.000 au fost plasate sub arest, iar alte zeci de mii de persoane au fost suspendate în cadrul unui amplu proces de epurare a sistemelor de justiție, ordine, educație și militar din Turcia.

Președintele turc Tayyip Erdogan îl acuză pe Gulen că a pus bazele unui organizații care încearcă să se infiltreze în instituțiile de stat și să construiască o „structură paralelă,” scopul final fiind acela de a prelua puterea în Turcia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?