Prima pagină » Știri externe » Ambasada americană la Tripoli, controlată de milițiile islamiste

Ambasada americană la Tripoli, controlată de milițiile islamiste

Ambasada americană la Tripoli, controlată de milițiile islamiste
Milițiile din cadrul coaliției "Fajr Libya" (Zorii Libiei), din care fac parte și islamiști, au preluat controlul asupra ambasadei Statelor Unite din sudul Tripoli, relatează AFP.

Membrii acestor miliții afirmă că au intrat în complexul cu mai multe vile pentru a securiza locul, pentru a nu fi jefuit.

„Am invitat misiunile diplomatice să revină la Tripoli și, așteptându-le, suntem aici pentru a securiza locul”, a declarat unul dintre membrii acestei miliții, sub acoperirea anonimatului.

Un fotoreporter al AFP a constatat pagube reduse în cadrul complexului.

Statele Unite și-au evacuat la sfârșitul lui iulie întreg personalul diplomatic de la ambasada din Libia, care s-a regăsit blocat, din 13 iulie, în mijlocul confruntărilor violente între milițiile rivale, pe drumul spre aeroportul din Tripoli.

Ambasadoarea SUA în Libia, refugiată în Malta după evacuarea personalului diplomatic în iulie, a declarat că numai o anexă rezidențială pare să fi fost invadată de membrii milițiilor islamiste, dând asigurări că complexul ambasadei „nu a fost jefuit”.

„Din câte știu și potrivit fotografiilor recente, complexul ambasadei americane la Tripoli este bine păzit și nu a fost jefuit”, a explicat pe contul său de Twitter Deborah Jones.

Ea a reacționat la o înregistrare video postată pe Internet, în care se vedea un grup de bărbați, dintre care unii înarmați, pe un balcon și în jurul unei piscine.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu