Prima pagină » Știri externe » Ambasadori sud-americani au efectuat o vizită la Ambasada Ecuadorului de la Londra

Ambasadori sud-americani au efectuat o vizită la Ambasada Ecuadorului de la Londra

Ambasadori sud-americani au efectuat o vizită la Ambasada Ecuadorului de la Londra
Ambasadori dintr-o serie de țări din America de Sud au efectuat vineri o vizită la Ambasada Ecuadorului de la Londra, exprimându-și astfel "susținerea" față de Quito, care i-a acordat azil politic fondatorului WikiLeaks Julian Assange, a anunțat misiunea ecuadoriană, relatează AFP.

Ambasadori dintr-o serie de țări din America de Sud au efectuat vineri o vizită la Ambasada Ecuadorului de la Londra, exprimându-și astfel „susținerea” față de Quito, care i-a acordat azil politic fondatorului WikiLeaks Julian Assange, a anunțat misiunea ecuadoriană, relatează AFP.

Această vizită „arată nivelul de susținere de care dispune Ecuadorul în rândul acestor țări în America”, a declarat un purtător de cuvânt al Ambasadei Ecuadorului de la Londra.

Vizita reprezintă totodată „o dovadă a opoziției față de amenințările Guvernului britanic la adresa integrității și suveranității” amabasadei ecuadoriene din capitala britanică, a adăugat el, referindu-se la amenințarea Marii Britanii de a interveni în sediul misiunii, unde Assange s-a refugiat în urmă cu două luni.

Fondatorul site-ului WikiLeaks, specializat în divulgarea de documente secrete, este blocat în interiorul misiunii, în încercarea de a scăpa extrădării în Suedia, în cadrul unui caz în care este acuzat de viol și agresiune sexuale.

Julian Assange susține că, în cazul în care va fi extrădat în Suedia, se teme că ar fi extrădat, ulterior, în Statele Unite, pentru a răspunde unor acuzații de spionaj, după ce a divulgat pe site-ul său peste 250.000 de telegrame diplomatice americane. El riscă, în opinia sa, pedeapsa cu moartea pentru spionaj, deși Washingtonul nu a declanșat, până în prezent, nicio anchetă împotriva sa.

Pe 16 august, Quito i-a acordat azil politic, dar australianul, în vârstă de 41 de ani, rămâne blocat în continuare în sediul ambasadei, Londra fiind hotărâtă să îl aresteze în cazul în care iese din clădire, pentru a pune în aplicare o hotărâre judecătorească privind extrădarea sa către Suedia.

Marea Britanie a transmis o scrisoare Ambasadei Ecuadorului în care își reafirmă voința de a găsi o soluție diplomatică la acest statu quo. Ministerul britanic de Externe a confirmat vineri că i-a adresat „o comunicare oficială”, fără să dezvăluie, totuși, conținutul acesteia.

Într-un interviu acordat BBC, președintele ecuadorian Rafael Correa a apreciat, din nou, că această dispută diplomatică „ar putea să se termine mâine, dacă Marea Britanie ar acorda un permis de deplasare”. „Sau toate acestea pot dura luni sau chiar ani, dacă domnul Assange nu poate părăsi Ambasada Ecuadorului de la Londra”, a adăugat el.

Citește și