Ambasadorul american, convocat de Madrid după informații privind activități de spionaj

Publicat: 25 10. 2013, 20:44
Actualizat: 26 03. 2019, 06:25

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a decis convocarea ambasadorului american pentru a-i se cere explicații în legătură cu presupuse interceptări, după o serie de informații publicate de presă, relatează AFP.

„Nu avem nicio dovadă că Spania a fost spionată”, a declarat Rajoy la Bruxelles, unde participă la summitul Consiliului European.

„Dar îl vom convoca pe ambasadorul Statelor Unite pentru a-i cere informații în acest caz”, a adăugat premierul Spaniei.

Șeful diplomației spaniole, Jose Manuel Garcia Margallo, a confirmat că ambasadorul american, James Costos, a fost convocat, pentru luni dimineață, la Ministerul de Externe.

„Guvernul spaniol consideră că aceste activități de spionaj, dacă se vor confirma, sunt absolut inacceptabile și inadmisibile între țări aliate”, a subliniat Margallo.

Ziarul El Pais a dezvăluit vineri că Agenția americană pentru Securitatea Națională (NSA) ar fi spionat membri ai Guvernului spaniol, interceptând inclusiv comunicațiile fostului premier Jose Luis Rodriguez Zapatero.