AMBASADORUL AMERICAN în Libia a fost UCIS la Benghazi VIDEO

Publicat: 12 09. 2012, 19:15
Actualizat: 05 07. 2016, 19:38

Ambasadorul american și trei funcționari ai consulatului au fost uciși la Benghazi, a anunțat miercuri un oficial libian, citat de AFP.

Cei patru oficiali americani au murit în timpul unui atac asupra consulatului SUA din orașul Benghazi, situat în estul Libiei. Atacul a avut loc din cauza unui film american care ar fi insultat numele profetului Mohamed, relatează BBC și Al Jazeera. Proteste similare au avut loc și la Cairo, în Egipt.

PRIMELE FOTOGRAFII cu ambasadorul american ucis în atacul din Benghazi

Ambasadorul american în Libia, Christopher Stevens, a murit sufocat, din cauza inhalării de fum, în urma atacului asupra consulatului, au spus surse din ministerul de Interne libian, citate de Al Jazeera.

Atacul a avut loc din cauza unui film american făcut de amatori, care a fost considerat ofensator la adresa Islamului și a profetului Mohamed. Proteste similare au avut loc în Egipt, la Cairo. Protestatari înarmați au atacat clădirea cu lansatoare de rachete.

Corpurile oficialilor au fost transportate la aeroportul din Benghazi, pentru a fi duse în capitala Tripoli și de acolo la baza aeriană americană din Germania.

 

IMAGINI VIDEO filmate după atacul în urma căruia AMBASADORUL SUA în Libia a fost UCIS

„Ambasadorul a fost ucis, la fel și trei funcționari”, a declarat adjunctul ministrului de Interne Wanis al-Sharef. Moartea lui Stevens a fost confirmată printr-un mesaj pe Twitter de către vicepremierul libian, Mustafa Abu Shagur, relatează AFP.

Un grup de persoane care s-au recomandat „suporteri ai legii islamice” a atacat consulatul din Benghazi, în noaptea de marți spre miercuri, relatează Al Jazeera.

Câteva ore mai devreme, marți, în Egipt, mii de demonstranți au protestat din aceeași cauză: un film produs de membri ai comunității ortodoxe copte din Egipt, care fuseseră expatriați și acum se află în SUA. Ei au rupt steagul american de pe ambasadă și l-au înlocuit cu unul negru, inscripționat cu un citat islamic.

Cele două incidente au avut loc exact pe 11 septembrie, când americanii comemorau victimele atacurilor din 2001.

Filmul a fost realizat de un producător israelian, Sam Bacile, care s-a ascuns, în urma protestelor. Filmul a fost promovat de Morris Sadek, un extremist anti-islamic din California, care sprijină comunitatea creștină din Egipt.

Sam Bacile a vorbit cu Associated Press și a declarat că nu se aștepta la o reacție atât de violentă, însă și-a menținut poziția, anume că Islamul „este un cancer”. El a spus că plănuiește să facă un serial de 200 de ore, cu același subiectul.

Filmul întreg nu a fost încă difuzat, însă părți din el au apărut pe internet, dublate în arabă, filmul fiind în limba engleză.

Acesta este un fragment din filmul-parodie care i-a înfuriat pe musulmanii care au atacat consulatul SUA din Libia și ambasada din Egipt:

UPDATE Mesajul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton

„Condamn în cei mai puternici termeni atacul asupra ambasadei noastre din Benghazi. Lucrăm pentru siguranța personalului și clădirilor noastre și avem confirmarea că unul dintre ofițerii Departamentului de Stat a fost ucis”, a declarat Clinton, ieri noapte, la aflarea știrii.

Hillary Clinton a mai spus că i-a telefonat președintelui Libiei, Magariaf, pentru a coordona sprijin adițional pentru protecția americanilor din Libia. Președintele libian a asigurat-o pe Clinton de tot sprijinul său și al guvernului de la Tripoli.

„Unii au încercat să justifice acest comportament brutal ca răspuns la un material inflamator postat pe internet. SUA deplânge orice efort intenționat de a denigra convingerile religioase ale altor persoane. Atașamentul nostru pentru toleranță religioasă datează încă de la începutul națiunii noastre. Dar da-ți-mi voie să fiu clară. Nu există niciodată vreo justificare pentru acte violente de acest gen”, a mai spus Hillary Clinton.

UPDATE 2 Libia prezintă scuze oficiale SUA

„Prezentăm scuze Statelor Unite, poporului american și întregii lumi pentru ce s-a întâmplat”, a declarat Mohamed al-Megaryef, președintele Congresului General Național (CGN), cea mai înaltă autoritate politică din Libia.

UPDATE 3 Libia atribuie atacul susținătorilor lui Gaddafi

Autoritățile libiene au arătat cu degetul la adresa susținătorilor fostului regim al lui Muammar Gaddafi și rețelei Al-Qaida. „Ceea ce s-a întâmplat ieri coincide cu 11 septembrie și are o semnificație clară”, a declarat președintele Congresului General Național (CGN), cea mai înaltă autoritate politică a țării, Mohamed al-Megaryef, în cursul unei conferințe de presă la Tripoli, conform AFP.

Ambasadorul Statelor Unite în Libia, Cristopher Stevens, ucis marți seara în atacul asupra consulatului american de la Benghazi, a susținut cu pasiune revolta populară împotriva regimului lui Muammar Kadhafi în 2011, relatează AFP.

„Aș fi mai bucuros să văd poporul libian ridicându-se și revendicându-și drepturile”, a declarat el într-o înregistrare video publicată de către Departamentul de Stat la puțin timp după nominalizarea sa ca ambasador la Tripoli, capitala Libiei, în mai 2012.

„Acum sunt nerăbdător să revin în Libia pentru a continua munca formidabilă pe care am început-o, pentru a construi un parteneriat solid între Statele Unite și Libia, în scopul de a vă ajuta pe voi, poporul libian, la atingerea obiectivelor”, a mai pledat el.

Înainte de a fi nominalizat la Tripoli, Chris Stevens a servit, de la debutul revoltei în februarie 2011, ca ambasador pe lângă opozanții libieni, în cursul căreia forțele aeriene ale NATO au ajutat rebelii să îndepărteze de la putere regimul colonelului Kadhafi. Acesta din urmă, aflat la putere de patru decenii, a fost în final capturat și ucis de către rebeli.