Nu a fost oferită nicio explicație oficială din partea Spaniei în legătură cu demiterea lui Matellanes Martinez.
Însă, potrivit unui raport oficial de verificare văzut de agenția de știri Europa Press, „absenteismul și lipsa dorinței de a lucra” a lui Martinez au „paralizat” ambasada, fiind constatate „erori grave” în activitățile ambasadei.
De asemenea, în raport se precizează că ambasada „nu pare să-și îndeplinească funcțiile esențiale …. o situație atribuită stilului de conducere al șefului misiunii diplomatice”, dar și că atmosfera din instituție este una de „lipsă de încredere, de comunicare, plină de tensiuni”, iar Martinez își exercită autoritatea prin „frică, amenințări și confruntări”.
Acest climat ar fi determinat un număr mai mare de persoane decât în mod normal să solicite concediu medical pe fondul depresiei.
Fostul ambasador nu a comentat aceste informații.
Un purtător de cuvânt al Ministerului spaniol de Externe a declarat pentru Europa Press că rapoartele de verificare sunt confidențiale și a refuzat să facă vreun comentariu pe acest subiect.