Ambasadorul SUA la ONU susține riposta militară a Israelului în Fâșia Gaza. „Nimic nu justifică violența la care au recurs Hamas și alte organizații teroriste împotriva poporului israelian”

Publicat: 15 11. 2012, 10:17
Actualizat: 04 08. 2014, 12:26

Ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Susan Rice, a susținut ferm riposta militară a Israelului față de atacurile palestinienilor din rândul Hamas, în cadrul unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate, organizată miercuri seara la New York, relatează AFP. 

„Nimic nu justifică violența la care au recurs Hamas și alte organizații teroriste împotriva poporului israelian”, a declarat Rice, în timp ce reprezentanții țărilor arabe au cerut Consiliului de Securitate să condamne Israelul.

Egiptul și alte state arabe au cerut organizarea acestei reuniuni după aproximativ 20 de raiduri israeliene în Fâșia Gaza în care a fost ucis liderul militar al Hamas. Reprezentantul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a afirmat că au fost ucise cel puțin nouă persoane.

„Israelul, ca orice altă națiune, are dreptul să se apere împotriva unor astfel de atacuri”, a afirmat Rice, apreciind că nimic nu justifică această violență. „Le cerem celor care sunt responsabili să înceteze imediat acțiunile lașe”.

Potrivit ei, atacurile cu rachete prejudiciază eforturile depuse pentru a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu și pentru a crea un stat palestinian.

„Atacarea Israelului aproape zilnic nu face nimic pentru a ajuta palestinienii din Gaza și nici nu apropie poporul palestinian de autodeterminare și independență”, a adăugat Rice, care ar putea deveni următorul secretar de Stat american.