Ambasadorul ucrainean la ONU: Rusia pregătește o INVAZIE militară de amploare în estul Ucrainei
„Cred că Națiunile Unite trebuie informate că Rusia pregătește o invazie de mare amploare în estul Ucrainei. Ultimele informații nu lasă niciun dibiu în această privință”, a declarat Iuri Sergheiev.
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) a avertizat că riscul escaladării conflictului separatist din estul Ucrainei a crescut. „Nivelul de violență în estul Ucrainei rămâne ridicat, iar riscul escaladării conflictului este în creștere”, a declarat Michael Bociurkiw, un purtător de cuvânt al OSCE. „Confruntările militare nu au încetat, la peste două luni de la semnarea Acordului de la Minsk”, a adăugat oficialul OSCE.
Cinci militari ucraineni au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul țării, numărul total al membrilor armatei ucrainene morți începând din aprilie ajungând la 1.052.
Zilele trecute, Administrația prooccidentală de la Kiev a acuzat Rusia că a trimis un nou convoi militar în estul Ucrainei, în contextul conflictului armat soldat cu peste 4.000 de morți.