Amenințare la bordul unui avion Air France. Aeronava a aterizat de urgență la Montreal
Zborul AF083 a aterizat pe Aeroportul Internațional Pierre Elliott Trudeau de la Montréal fără incidente, în noaptea de luni spre marți, iar oficiali efectuau verificări, potrivit CNN.
Pasageri de la bordul avionului au declarat pentru postul NBC Bay Area că zborul a fost redirecționat în urma unei amenințări cu bombă.
Un purtător de cuvânt al aeroportului de la Montréal a declarat pentru NBC Bay Area că poliția a demarat o anchetă și efectua cercetări la bordul avionului.
AF083 a decolat de la San Francisco la ora locală 15.00 (marți, 1.00, ora României) și urma să sosească la Paris, pe aeroportul Charles de Gaulle/Roissy, marți la ora locală 10.35 (11.35, ora României). Nicio altă informație nu era disponibilă, potrivit NBC Bay Area.
Două avioane aparținând Air France, care efectuau zboruri din Statele Unite către Paris, au fost redirecționate, luna trecută, din cauza unor false amenințări cu bombă.